În data de 29 octombrie 2024, de Ziua Internațională a Internetului, la Biblioteca Județeană “Octavian Goga” din Cluj a avut loc Târgul regional de știință CODE Kids Cluj 2024, eveniment prin care au fost prezentate publicului proiecte inovative de robotică, programare și tehnologie realizate în cadrul cluburilor de programare Code Kids.
Clubul CODE Kids al Bibliotecii Orășenești Vișeu de Sus, coordonaţi de Gabriela Szerasz, au participat la concurs cu două proiecte inovative, alături de copii din județele, precum Alba, Bistrița, Hunedoara, Mureș, Cluj și Sălaj.
După doi ani de muncă, perseverență și seriozitate, coderii vișeuani au reprezentat cu mândrie și pasiune Maramureșul, iar proiectele lor, ERC-Aparat de dezinfectare și Site-ul locurilor de muncă din Vișeu de Sus, le-au adus nu doar un loc pe podium, ci și o calificare la Târgul Național de Știință din București.
Proiectele inovative au fost susținute de Iordache Carina, Mestic Mara și Tomoiagă Adrian, reprezentanți ai Clubului Fast Coders, format din 12 membri. Alături de ei se află Coman Darius, Andreica Gheorghe, Horj Flavius, Trifoi Anisia, Falticska Denis, Șimon Daria, Gherheș Camelia, Mestic Antonio.
Clubul Fast Coders continuă să inspire și să contribuie la dezvoltarea viitorilor specialiști în știință și tehnologie, făcându-se remarcați prin proiectele lor la nivel regional și național.
„Îi mulțumim cu recunoștință doamnei Anuța Pop pentru sprijinul acordat de-a lungul celor doi ani de activitate.
De asemenea, aducem mulțumiri domnului primar Vasile Coman pentru susținerea și încrederea acordată proiectelor noastre. Felicitări, dragi coderi! Țineți-o tot așa!”, a declarat Gabriela Szerasz, coordonatoarea Clubului CODE Kids Biblioteca Orășenească Vișeu de Sus.
MaramuresOnline.ro