În urmă cu doi ani de zile, județul Maramureș a semnat acordul de înfrățire cu departamentul francez Cantal, deschizând calea unor schimburi și colaborări la nivel administrativ, inițiative comune pentru promovarea patrimoniului cultural și turistic, respectiv susținerea conectării antreprenorilor din cele două regiuni înfrățite.
Sub umbrela acestei cooperări, s-a reușit conectarea unor grupuri de tineri din cele două regiuni înfrățite pentru a derula un schimb Erasmus+, pe parcursul a doi ani. În 2023, 19 tineri din Cantal s-au reunit în Maramureș pentru a realiza activități specifice programului Erasmus+, precum: promovarea valorilor locale în context european, schimburi culturale și lingvistice, fiind o bună oportunitate pentru îmbunătățirea cunoștințelor de limbă engleză, franceză și română, vizite tematice în puncte de interes din județul nostru pentru a cunoaște asemănările și diferențele dintre cele două regiuni.
Anul acesta, în perioada 4-11 august, a fost rândul unui grup de 13 tineri din Maramureș să cunoască regiunea înfrățită, Cantal. În cadrul activităților de anul trecut a fost stabilit planul viitoarei colaborări și tinerii francezi și români au elaborat, scris și aplicat, respectiv au obținut o finanțare pentru proiectul MATAL 2024 – Odisee culturală.
Agenda vizitei a prevăzut : excursii în natură, vizitarea unor localități plini de istorie, întâlnire cu reprezentanții autoritățile publice regionale, descoperirea producătorilor și artiștilor locali și schimburi culturale prin cunoașterea muzică și dansuri populare din cele două regiuni partenere, Participarea tinerilor la acest proiect este facilitată de două organizații non-guvernamentale: Murathens (FR) și Team For Youth (RO) și sprijinită de Consiliul Județean Maramureș, Consiliul Departamentului Cantal și centrele de informare EUROPE DIRECT Maramureș și EUROPE DIRECT Cantal.
Cele două regiuni și-au asumat continuarea acestor schimburi care au la bază similitudinile culturale, lingvistice și sociale, mai ales că diseminarea și promovarea valorilor europene precum solidaritatea și toleranța sunt extrem de importante în contextul actual.