CJ Maramureș: Președintele Gabriel Zetea a condus prima ședință a noului Consiliu

6 minute de citit
- Publicitate -

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a convocat prima ședință din mandatul 2024 – 2028, întrunire care a avut doar două puncte pe ordinea de zi: depunerea jurământului de credință în cazul consilierilor județeni supleanți și constituirea comisiilor de specialitate ale instituției județene.

În cuvântul său, șeful administrației județene a reiterat faptul că ușa cabinetului său, dar și a întregului executiv va fi deschisă fiecărui ales județean și că își dorește să fie un mandat plin de proiecte și realizări pentru actuala componență a Consiliului Județean.

Mă bucur să văd foarte mulți oameni tineri în noul Consiliu Județean  și felicit toate partidele că au avut curajul să propună, pe lista consilierilor județeni mulți colegi care se află acum la primul mandat. Totodată, vreau să felicit calitatea discursurilor pe care le-au avut toți reprezentanții grupurilor politice la ședința de constituire a Consiliului Județean. Și eu am emoții, revin în această postură după patru ani de zile în care am fost deputat în Parlamentul României și vreau să vă spun că mă simt mult mai bine aici, acasă, în Palatul Administrativ. Și aș vrea să dezbrăcăm cu toții haina politică atunci când ne desfășurăm ședințele de Consiliu Județean, oriunde vom organiza ședințele în județ. Pentru că îmi doresc să ieșim mai mult în teren, să convocăm ședințe în diferite zone ale județului, în funcție de proiectele care vor fi în desfășurare. Totodată, vom lua toate lucrurile bune din trecut și le vom continua, dar vom veni și cu viziuni noi, pentru ca oamenii să aibă încredere în activitatea noastră”, a punctat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Ședința a început cu momentul solemn al depunerii jurământului de credință în cazul noilor consilieri județeni: Ioan Bobocea, Mircea Ciocan, Anuța Floarea Dragomir și Adrian Ioan Dobrican, dar și a consilierului județean Adrian Mihăiță Todoran, care a absentat motivat la ședința anterioară.

Punctul doi a constat în validarea proiectului de hotărâre privind componența celor șapte comisii ale Consiliului Județean. Acestea sunt Comisia pentru Buget-Finanțe compusă din 9 membri, Comisia pentru Dezvoltare, Relații Internaționale și Turism, Comisia pentru Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Patrimoniu, Comisia pentru Activități de Tineret și Sport, Comisia pentru Sănătate, Muncă și Asistență Socială, Comisia pentru Învățământ, Cultură și Culte și Comisia Juridică, Administrație Publică și Integritate, toate formate din câte 7 membri.

Totodată, în fața consilierilor județeni s-au prezentat toți directorii executivi ai Consiliului Județean, care și-au arătat întreaga disponibilitate de a munci împreună în acest mandat, pe orice problemă va fi sesizată.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a precizat că își dorește ca, și pe viitor, directorii instituției să fie prezenți la fiecare întâlnire a aleșilor județeni. Șeful administrației județene a subliniat faptul că atunci când aceștia nu pot participa din motive bine întemeiate, să desemneze cel mai competent șef de serviciu pe care îl au pentru a fi prezent în sală, în cazul în care aleșii județeni doresc lămuriri pe oricare dintre aceste direcții din cadrul aparatului propriu al Consiliului Județean.

Din Comisia pentru Buget-Finanțe fac parte Vlad Emanuel Duruș (USR), Alexandru Cosma (PSD), George Dumitru Moldovan (PSD), Dorin Cozma (PSD), Viorica Marincaș (PSD), Doru Alexandru Lazăr (PNL), Gabriel Ștețco (PNL), Ioan Muntean (PNL) și Nagy Jacint Lajos (UDMR).

Comisia pentru Dezvoltare, Relații Internaționale și Turism îi are în componență pe Dana Bledea (PNL), Cătălin Pintea (PNL), Coman Lucian (PSD), Mircea Ciocan (PSD), Ioan Bobocea (PSD), Adrian Ioan Dobrican (USR) ȘI Ionel Daniel Câmpan (USR).

În Comisia pentru Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Patrimoniu se regăsesc următorii consilieri județeni: Marius Vasile Grad (PNL), Gheorghe Bărbuș (PNL), Ioan Bobocea (PSD), Lucian Cristian Coman (PSD), Radu Saplonțai (PSD), Adrian Mihăiță Todoran (PMP), Pinter Zsolt István (UDMR).

Comisia pentru Activități de Tineret și Sport este compusă din Emil Horj (PNL), Sebastian Florin Șimon (PNL), Alin Ștefan Șimon (PSD), Friedl Andreas, (PSD), Dorin Cozma (PSD), Adrian Ioan Dobrican (USR) și Darius Pop (AUR).

Comisia pentru Sănătate, Muncă și Asistență Socială este alcătuită din Mircea Ciocan (PSD), Andreas Friedl (PSD), Gică Timiș (PSD), Vasile Boitor (PSD), Ioan Cheudean (PNL), Aurelia Pop (PNL) și Călin Ștefan Pop (PNL).

În Comisia pentru Învățământ, Cultură și Culte îi regăsim pe Adrian Vlad, Ildi Terezia Grama, Anuța Floarea Dragomir, Pinter Zsolt István (UDMR), Darius Pop (AUR), Ioan Muntean (PNL), Doru Alexandru Lazăr (PNL).

Ultima și cea de-a șaptea comisie este Comisia Juridică, Administrație Publică și Integritate din care fac parte: Viorica Marincaș (PSD), Vasile Boitor (PSD), Radu Saplonțai (PSD), Adrian Ioan Dobrican (USR), Călin Ștefan Pop (PNL), Ioan Cheudean (PNL) și Sebastian Florin Șimon (PNL).

Ambele proiecte de hotărâre au fost votate în unanimitate de aleșii județeni prezenți la ședință iar din acest moment, Consiliul Județean Maramureș funcționează în formula completă. Urmează ca, până la următoarea ședință să fie aleși și președinții, vicepreședinții și secretarii acestor comisii, prin votul tuturor membrilor unei comisii.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut