Cinste și omagiu ”cântărețului din stele” din Țara Lăpușului, Nicolae Pițiș

1 minute de citit
- Publicitate -
În perioada 20-23 septembrie 2023, în Baia Mare are loc Gala „Tezaure Umane Vii”, un eveniment în cadrul căruia vor fi omagiați deținătorii acestui titlu din anul 2023.
Prima zi a debutat la Casa Lăpuș din  Muzeul Satului Baia Mare unde a fost prezentată colecția rapsodului Nicolae Pițiș ,,cântărețul din stele” (Tezaur Uman Viu -2011) intitulată sugestiv „Viu Grai”. Expoziția fotografică, în viziunea lui Nicolae Rafael Stoian, a evidențiat cariera rapsodului popular, Nicolae Pițiș, reprezentant al cântecului lăpușean și deținător al titlului de Tezaur Uman Viu, acordat în 2011 de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, împreună cu Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial.
De-a lungul vieții artistice, Nicolae Pițiș s-a remarcat prin calitățile vocale și prin stilul unic de interpretare a melodiilor populare, al horei în grumaz, fiind remarcat încă din anii ’70, cântecele cu noduri ale artistului, devenind coloana sonoră a filmului ”Pintea”, în regia lui Mircea Moldovan.
Momentele artistice din cadrul vernisajului au constat într-un recital de Maria-Casandra Hauși, purtătoare a doinei românești, care s-a remarcat alături de maestrul Nicolae Pițiș, prinzând astfel, meșteșugul fără vârstă al „horilor în grumaz”.
MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut