Centrul RESPIRO pentru persoane adulte cu dizabilități Firiza, un nou serviciu social în cadrul DGASPC Maramureș

2 minute de citit
- Publicitate -

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș anunță lansarea unui nou serviciu social destinat sprijinirii persoanelor adulte cu dizabilități și a familiilor acestora – Centrul RESPIRO pentru persoane adulte cu dizabilități Firiza, situat în municipiul Baia Mare, strada Firiza nr. 74, județul Maramureș. Serviciul funcționează în baza Licenței provizorii de funcționare nr. 10135/04.08.2025.

Centrul RESPIRO oferă servicii de îngrijire temporară persoanelor adulte cu dizabilități aflate în grija asistenților personali, asistenților personali profesioniști, tutorilor sau altor membri ai familiei, în perioadele în care aceștia se află în imposibilitatea de a asigura îngrijirea necesară beneficiarilor.

Scopul serviciului este acela de a oferi un sprijin concret familiilor și îngrijitorilor care, pentru o perioadă limitată de timp, nu pot asigura personal îngrijirea persoanei cu dizabilități, prevenind astfel situațiile de risc social și instituționalizare.

Pentru admiterea în centru, persoana cu dizabilități sau reprezentantul legal al acesteia va depune o cerere la DGASPC Maramureș sau la serviciul public de asistență socială (SPAS) din cadrul primăriei de domiciliu/reședință al persoanei cu dizabilități.

Documentele necesare pentru admitere:

  • Cerere de admitere;
  • Copie a actelor de identitate și de stare civilă ale persoanei cu dizabilități, după caz;
  • Copie a actului de identitate al reprezentantului legal / îngrijitorului, după caz;
  • Copie a certificatului de încadrare în grad de handicap, valabil;
  • Dovada imposibilității îngrijirii temporare a beneficiarului în perioada solicitată;
  • Fișa de evaluare anterioară admiterii beneficiarului;
  • Document care atestă venitul beneficiarului;
  • Dispoziția de admitere a beneficiarului în Centrul Respiro;
  • Adeverință medicală eliberată de medicul de familie.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut