Câtă școală trebuie să ai ca să dai pentru permis auto în 2023

2 minute de citit
- Publicitate -

Începutul anului 2022 venea cu titluri potrivit cărora aveai nevoie de un anumit număr de clase pentru a putea obține carnetul de șofer, însă acest lucru nu este încă în vigoare.

Presa spunea despre proiectul de lege potrivit căruia Codul Rutier urma să sufere modificări, în urma unor acte de corupție. Astfel, proiectul de lege ar fi prevăzut introducerea unor reglementări prin care candidaților pentru permisul auto le era interzis să înceapă pregătirea pentru obținerea permisului de conducere dacă aceștia au mai puțin de 10 clase.

A trecut un an de atunci, iar legislația în vigoare nu a cunoscut o asemenea modificare, astfel că și cei cu mai puțin de 10 clase absolvite pot, în continuare, să meargă mai departe în ceea ce reprezintă procesul de începere a cursurilor pentru a obține carnetul de șofer.

De câtă școală ai nevoie pentru a da examen

Tot atunci era vehiculată ideea că această măsură are scopul de a reduce analfabetismul printre șoferi, însă toate aceste informații au fost dezmințite de către Direcția de Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor.

„Ca urmare a informațiilor apărute în mediul online cu privire la introducerea învățământului minim obligatoriu de 10 clase pentru obținerea permisului de conducere, vă comunicăm faptul că, în prezent, la nivelul D.R.P.C.I.V. nu există niciun astfel de proiect de modificare a legislației în vigoare“, potrivit mesajului transmis de către DRPCIV în luna august a anului 2021.

Așadar, absolvirea a 10 clase nu este o măsură obligatorie în cazul celor care doresc să se înscrie la o școală de șoferi, cum nici în cazul celor care urmează să susțină examenul pentru obținerea permisului de conducere. În prezent, niciun act normativ nu prevede interzicerea persoanelor fără studii să treacă prin procesul de a se înscrie la o școală auto și de a obține carnetul de șofer.

- Publicitate -
TAGGED: ,
Share this Article
Sari la conținut