Casa Memorială Stan Ioan Pătraș, parte a Muzeul Maramureşan din Sighetu Marmației, se închide temporar pentru restaurare, ca urmare a demarării unui proiect finanțat de Institutul Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice.
În perioada lucrărilor de restaurare și reamenajare, muzeul va fi închis pentru vizitare. La finalul proiectului, vizitatorii vor descoperi un spațiu complet revitalizat: casa meșterului restaurată cu respect pentru autenticitate, noi spații expoziționale dedicate lui Stan Ioan Pătraș și continuatorului său Dumitru Pop Tincu, un atelier pentru demonstrații meșteșugărești și activități educaționale pentru toate vârstele.
„Casa Memorială va deveni un loc viu al creației și poveștilor care au făcut faimos „Cimitirul Vesel” în întreaga lume”, precizează Muzeul Maramureșean.















