Casa Maramureşului de pe Coasta de Azur încredinţată Fundaţiei Vasile Tomoiagă pentru a o dota și amenaja cu elemente tradiționale de decor

𝐴 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑜 𝑐𝑎𝑠𝑎̆ 𝑏𝑎̆𝑡𝑟𝑎̂𝑛𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑙𝑒𝑚𝑛, 𝑑𝑖𝑛 𝑀𝑎𝑟𝑎𝑚𝑢𝑟𝑒𝑠̦𝑢𝑙 𝑉𝑜𝑖𝑒𝑣𝑜𝑑𝑎𝑙, 𝑐𝑒 𝑎 𝑐𝑎̆𝑝𝑎̆𝑡𝑎𝑡, 𝑙𝑎 𝑚𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑘𝑚 𝑑𝑒𝑝𝑎̆𝑟𝑡𝑎𝑟𝑒, 𝑜 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑜 𝑚𝑒𝑛𝑖𝑟𝑒 𝑛𝑜𝑢𝑎̆: 𝑎𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑓𝑖 „𝑐𝑎𝑠𝑎 𝑀𝑎𝑟𝑎𝑚𝑢𝑟𝑒𝑠̦𝑢𝑙𝑢𝑖” 𝑑𝑒 𝑝𝑒 𝐶𝑜𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑑𝑒 𝐴𝑧𝑢𝑟.

Pare de poveste… de aceea am și început cu ”a fost odată”. Dar este o poveste adevărată. Povestea căsuței de aproape două secole, adusă de părintele Radu Totelecan, parohul Bisericii Ortodoxe Române din Nisa, în apropierea bisericii. Pentru că părintele construiește aici nu doar o Casă a Domnului, ci și o ”casă a oamenilor”, o casă a culturii, a comunității de simțire românească.

Mare mi-a fost uimirea când am aflat că sus, pe dealul ce străjuiește biserica, urma să se ridice o căsuță din lemn, adusă din Șieul Maramureșului cu sprijinul strănepotului celor ce și-au scris povestea vieții între pereții acesteia (cu atât mai mult cu cât nici părintele, nici doamna preoteasă nu provin din această regiune). Încă de atunci ne-a fost încredințată și ne-am asumat, ca asociație, misiunea de a o dota și amenaja cu elemente tradiționale de decor.

Și a trecut o zi, și au trecut două și au sosit meșteri din țară și-au pus lemn pe lemn și grindă pe grindă și casa a prins formă. Și au venit meșteri din Maramureș și au acoperit-o cu draniță.

Iar după multe zile de muncă a sosit și vremea să ”îmbrăcăm” casa. Am căutat prin lăicerele bătrânelor, pe rudele caselor vechi, la târgul de ”luni întâi în lună” ștergători, fețe de masă, țoluri și procuțe, lipidee și căpătâie, trăisti și blide. Zilele acestea, fiecare în parte și-a găsit locul. Și toate, laolaltă, au dat viață căsuței Maramureșului de pe Coasta de Azur.

Căsuța a fost sfințită de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu IPS Iosif, mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, originar din Vișeu de Jos. Special pentru această ocazie, pentru a întregi micul ”univers” maramureșean și pentru a-l întâmpina pe IPS Iosif ”ca acasă”, am adus, tocmai din Vișeu de Jos, costume tradiționale din colecția personală, pe care fetele de aici le-au purtat cu atâta noblețe ! (Mulțumesc, fetelor ! Mulțumesc, Elena !).

A fost un moment înălțător, ce a arătat, o dată în plus, legătura indisolubilă a românilor cu credința și tradiția.

Și povestea nu se oprește aici. De abia începe…