Pacienții asigurați beneficiază, începând cu 1 decembrie 2025, de tratamente eficiente prin introducerea unor molecule noi dedicate bolilor neurologice (inclusiv epilepsie la copii), miasteniei gravis, bolilor endocrine și metabolice, afecțiunilor reumatologice și pneumologice (BPOC, astm bronșic), precum și pacienților cu boli oncologice și boli rare, precum acondroplazia, anunță CAS Maramureș.
Totodată, șapte medicamente și-au pierdut exclusivitatea, deschizând accesul la variante generice și biosimilare, la fel de eficiente, dar cu costuri mai mici cu aproximativ 35%.
În România, medicamentele generice acoperă 52,7% din tratamentele administrate – o dovadă a utilizării responsabile a fondurilor din sistemul de sănătate și a accesului real la terapii sigure și accesibile.
În 2024, valoarea totală a medicamentelor gratuite și compensate a ajuns la 23,6 miliarde lei: aproape 80% au fost medicamente inovative, iar 20% generice și biosimilare. În 2025, bugetul pentru medicamente depășește 26,2 miliarde lei – peste o treime din bugetul CNAS –, reprezentând o creștere de aproape 11% față de 2024 și de aproape 88% față de 2021.
„Mă bucur că, prin dialog instituțional și prin decizii fundamentate pe nevoile reale ale pacienților, putem aduce tratamentul potrivit mai aproape de cei care au nevoie de el” – Adrian Mădăraș, Director General CAS Maramureș
Măsurile de eficientizare la care CNAS – Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-a angajat împreună cu Ministerul Sănătății – România nu înseamnă austeritate, ci mecanisme moderne de control și optimizare a cheltuielilor publice – în beneficiul direct al pacientului.


