Prețurile la carburanți au crescut din nou în România joi, 5 martie 2026, după ce benzina și motorina s-au scumpit în mai multe orașe din țară. În unele stații, motorina premium a înregistrat o creștere de până la 0,15 lei pe litru, ceea ce a alimentat temerile șoferilor privind o posibilă explozie a prețurilor în perioada următoare.
În acest context, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a explicat ce mecanisme ar putea folosi autoritățile pentru a limita impactul scumpirilor asupra consumatorilor. Oficialul a precizat că statul analizează inclusiv posibilitatea reducerii temporare a accizelor la carburanți, dacă tendința de creștere a prețurilor se va menține.
Potrivit ministrului, măsura ar avea rolul de a stabiliza piața și de a reduce presiunea asupra prețului final plătit de șoferi la pompă. Autoritățile urmăresc evoluția cotațiilor și sunt pregătite să intervină fiscal dacă majorările se vor prelungi.
„Noi am luat aceste măsuri și acum lucrăm la un set de măsuri printre care unul este și referitor la fiscalitate, tocmai pentru că statul român nu este unul pasiv, nu așteaptă să se întâmple ceva și abia după să intervină. Datele arată că am făcut bine. Dacă ne referim la această tendință pe care nu putem să o controlăm, să spunem ipotetic că va fi această cotație încă două-trei săptămâni, pe diferența medie de 8,20 lei, cât era acum o săptămână, și să zicem ipotetic 8,99 lei, această diferență, avem aproximativ 30% acciză plus TVA, reducem la aproape 55% din cost”, a explicat ministrul.
Acesta a adăugat că statul ar putea interveni temporar pentru a reduce costul final al carburanților cu aproximativ 20–40 de bani pe litru, prin ajustarea accizei, până când piața se va stabiliza.
„Statul român poate să intervină pe o perioadă temporară în această formă încât să scadă cu 20-30-40 de bani pe litru costul final din acest reglaj din acciză până când se va stabiliza întreaga piață, pentru a absorbi acest șoc care se creează în această perioadă”, a mai declarat ministrul Energiei.
Autoritățile spun că monitorizează constant evoluția pieței combustibililor, iar orice intervenție fiscală ar urma să fie aplicată doar temporar, pentru a limita efectele fluctuațiilor internaționale asupra prețurilor din România.
MaramuresOnline.ro


