Au vrut să nu te vadă! Și încet ai învățat că nu CONTEZI!
Una dintre cele mai distrugătoare emoții este vina. Vina de-a fi necorespunzător, de a nu fi complet, de a nu fi acceptat, de a nu fi iubit, de a nu fi dorit, de a nu fi TU. Această emoție te golește încet de toată identitatea și valoarea ta și tot de ceea ce ești și ce poți fi.
Simți o durere care nu se vede și nu se aude, nu este o respingere deschisă, nu este conflict. Este doar o suferință tăcută. Este momentul în care vorbești și nu ești auzit, în care ești acolo, dar nu contezi. Și în timp această tăcere din jur devine un zgomot interior. Se aude o voce, vocea ta „Poate nu sunt important! Nu exist! Sunt un nimeni!”
Nu te-au văzut ieri, nu te văd azi, nu te vor vedea mâine, și încet dispari și tu din tine. Nu mai contezi nici tu pentru tine. Și atunci în mintea ta gândurile sunt confuze, nu au direcție, nu au coerență și luciditate: Am spus ceva greșit? Nu sunt suficient?
Copilul tău interior se face și mai mic. De ce? Pentru că el a învățat din copilărie acest fapt, ori de câte ori nu a fost văzut și auzit, s-a micșorat, s-a făcut invizibil. Este o rană veche, nevindecată. Nevoia de a fi văzut și auzit este o nevoie primordială a oricărei ființe. A fi ignorat este o formă de respingere și lasă traume adânci în sufletul celui care o poartă.
Și atunci începi să nu mai vorbești. Să taci mai mult, să nu deranjezi, eviți să te exprimi, lași să se cuibărească în sufletul tău teama că nu ești suficient. Începi să te remodelezi, să te readaptezi mereu și mereu până devii pe placul celorlalți. Adaptabil dar nu autentic, adaptabilul dar nu TU.
Dar vindecarea oare de unde începe? Începe când te asculți pe tine. Vindecarea nu începe când te acceptă ceilalți, ci când nu te abandonezi tu pe tine. Îți trec prin mine acele timpuri când ai fost acolo pentru ceilalți dar nimeni nu a fost acolo pentru tine, clipe când erai mai în siguranță să taci decât să spui, clipe când ai vrut să spui dar nu ai putut pentru că în mintea ta a șoptit o voce mai puternică decât tine: Degeaba, nu contezi!
Vindecarea vine când ești acolo pentru tine. Îți asculți emoția, gândul cu toată ființa ta. Și tot ce ai auzit în interiorul tău, începi să spui în exteriorul tău. Nu contează dacă ceilalți vor auzi, contează că ai început să spui ceva din tine. Un pic azi, un pic mâine, vei umple un gol, un spațiu cu TINE, cu ceea ce însemni tu.
Și emoția, vinovăția de-a nu fi suficient se transformă în emoția iubirii de sine. Iubirea vindecă, ea aduce înțelepciune. Cu cât mai multă înțelepciune ne inundă sufletul, cu atât fiecare om este mai bun și mai divin în interior.
Psih. Angela Kolozsvari
