Cameră senzorială pentru terapia copiilor cu deficiențe neuropsihomotorii

1 minute de citit
- Publicitate -
În cadrul Centrului de Sănătate Mintală Infantilă Baia Mare, s-a achiziționat, prin intermediul Programului Național de Sănătate Mintală, o cameră de stimulare multisenzorială cu rolul de a dezvolta funcțiile senzoriale ale copiilor pentru o adaptare mai bună la mediul înconjurător.
Această cameră multi senzorială acționează ca un mediu terapeutic controlat, prin care copilul poate experimenta gradual stimulările senzoriale, asigurându-se procesul neurologic normal de organizare şi prelucrare a senzaţiilor provenite de la toate canalele senzoriale, astfel încât copiii cu tulburări de neurodezvoltare să poată da un răspuns adaptativ.
Prin activităţile de stimulare senzorială se ameliorează disfuncţia de integrare senzorială prin experimentarea de impulsuri senzoriale variate, adaptate nevoilor specifice fiecăruia, în contexte terapeutice controlate.
Terapia multisenzorială are numeroase beneficii, printre care: reglarea sensibilității vestibulare, a coordonării și îmbunătățirea capacităților motorii, adaptarea la senzațiile din mediul înconjurător, diminuarea stărilor anxioase, scăderea excitabilității, învățarea unor strategii de autoreglare emoțională și comportamentală, creșterea capacității de concentrare, ameliorarea tulburărilor de comportament, diminuarea comportamentelor stereotipe, dezvoltarea limbajului expresiv, dobândirea unor competențe și abilități care ajută la o integrare mai bună în mediul social și dezvoltarea unor abilități privind augmentarea autonomiei personale.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut