Camera de Comerț și Industrie Maramureș a organizat cea de-a XXX-a ediție a evenimentului ”Top Firme Maramureșene”

4 minute de citit
- Publicitate -
Camera de Comerț și Industrie Maramureș a organizat joi, 26 octombrie 2023, de la ora 18:00, la Restaurant ”Casa Crișan” Baia Mare, cea de-a XXX-a ediție a evenimentului ”Top Firme Maramureșene”.
Fiind o ediție jubiliară, acest moment aniversar a fost sărbătorit printr-o Gală a Businessului Maramureșean. A fost promovat un format nou de eveniment al Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, agreat de mediul de afaceri.
Au fost premiate anul acesta 115 companii care s-au înscris în competiția ”Top Firme Maramureșene 2023”, în urma invitației transmisă a Camera de Comerț și Industrie Maramureș, ca urmare a analizei indicatorilor economici de performanță înregistrați de firme în anul 2022.
Tot în cadrul evenimentului de aseară s-a făcut public Topul exportatorilor din județul Maramureș.
  1. ARAMIS INVEST SRL
  2. EATON ELECTRO PRODUCȚIE SRL
  3. AVIVA SRL
Managerul anului a fost desemnat dl. Vladimir IACOB – ARAMIS GROUP, iar trofeul pentru Femeia manager a anului a fost acordat dnei. Rozica LAZĂR – FERMA ZOOTEHNICA GROUP.
Și pentru că a fost o ediție aniversară, organizația camerală a oferit 4 premii speciale:
  • Premiul Dezvoltatorul imobiliar al anului – REVOLUTION RESIDENCE – CEO Ciprian ȘTER;
  • Premiul Mass–media – GRAIUL MARAMUREȘULUI – Singurul cotidian de pe piața maramureșeană, pentru aniversarea a 10.000 de numere;
  • Premiul Responsabilitate socială – ELECTRO SISTEM – pentru susținerea proiectelor editoriale legate de moștenirea culturală, promovarea tinerilor în practicarea orientării sportive și sprijinirea evenimentelor culturale de excepție;
  • Premiul Parteneriat durabil cu Camera de Comerț și Industrie Maramureș și pentru sprijinirea performanțelor economice ale clienților săi – BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

La domeniul de activitate : Activități ale tur – operatorilor clasă de mărime intreprinderi mici, pentru al 13-lea an consecutiv, premiul revine SFARA TOURS BAIA MARE SRL.

La cea de-a XXX-a ediție ”Top Firme Maramureșene” s-a alăturat în calitate de partener special Consiliul Județean Maramureș, reprezentat aseară la eveniment de președintele administrației județene, dl. Ionel Ovidiu Bogdan, alături de care președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, dl. Florentin-Nicolae Tuș, a înmânat antreprenorilor diplomele și trofeele aniversare. Premii au mai fost decernate companiilor de top și împreună cu prefectul județului Maramureș, dl. Rudolf Stauder.
Evenimentul s-a bucurat și de prezența altor invitați speciali: primarul Municipiului Baia Mare, dr. ec. Cătălin Cherecheș, Comisar șef de poliție Mihai Gherman, șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, Comisar șef Marian Dumitriu, șef Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Decan av. Florin Andreicuț de la Baroul Maramureș, respectiv o prezența unei delegații a Camerei de Comerț și Industrie Szolnok, Ungaria, unul dintre partenerii externi cu care organizația camerală are o colaborare îndelungată, de mai bine de 25 de ani.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, dl. Florentin-Nicolae Tuș, a oferit invitaților speciali diplome de excelență, în semn de recunoștință pentru activitatea și colaborarea deosebită cu aceștia.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut