A fost lansat oficial, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al județului Maramureș, proiectul inițiat de Camera de Comerț și Industrie Maramureș – ”Învață de la antreprenori”.
Au intrat la clase antreprenori cu o vastă experiență în domeniul lor de activitate, care le-au vorbit elevilor despre ceea ce înseamnă să fii antreprenor și cum poate o idee de afacere să prospere astfel încât să dezvolte economia și să fie o investiție pe termen lung.
- La Liceul de Arte Baia Mare a răspuns ”prezent” azi dl. Nicolae Dăscălescu, General Manager TechnoCAD SA. Zeci de liceeni s-au adunat în Sala festivă pentru a afla totul despre activitatea companiei dar și cum poți să câștigi ori să îți dezvolți abilități în cariera profesională.
- La Școala Gimnazială „Octavian Goga” Baia Mare a fost prezentă doamna Diana Iluț, general manager Sfara Tours, care i-a introdus pe tineri într-un circuit al dezvoltării profesionale, în baza experiențelor acumulate de-a lungul activității sale.
- Elevii de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare au avut azi ocazia să afle ce înseamnă să fii antreprenor. S-a prezentat în fața tinerilor liceeni doamna Angela Buculei, general manager SC Epurom SA. Cei prezenți au primit materiale de promovare a companiei și, în baza unei prezentări bine structurate, au cunoscut activitatea companiei și oportunitățile profesionale pe care le poate oferi și domeniul tehnic.
Le-a vorbit tinerilor din cele trei unități de învățământ și președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, dl. Florentin-Nicolae Tuș, despre viziunea și rolul organizației camerale, despre cât de importantă este sprijinirea mediului de afaceri – care e un motor la economiei locale și naționale și mai mult, i-a încurajat pe tineri să se implice și să își dorească să se dezvolte profesional, să aibă inițiativă și continuitate în urma studiilor absolvite.