Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației a deschis, astăzi, porţile expoziției temporare etnografice „Calul pentru DRANIȚĂ”.
În trecut toate casele și anexele gospodărești erau acoperite cu draniță/șindrilă. Dranița era un material aflat la îndemână și oamenii au dezvoltat o adevărată artă din producerea și folosirea ei. Din fericire mai putem vedea în satele noastre multe case acoperite cu draniță, construcțiile mai recente sunt acoperite cu materiale moderne, mai ușor de montat și de întreținut.
Cum se face dranița?
Se alegea lemn de brad, fără cioturi, drept, crescut la loc pietros și în zone cu copaci rari. Se tăia iarna, când copacul nu era în vegetație, copacul tăiat era lăsat pe loc cu câteva crengi la vârf care trăgeau ultima sevă din lemn.
Lemnul se aducea în sat iar meșterii pricepuți il tăiau în calaburi/cailaci de aproximativ 80 cm. lăsând la o parte vârful și partea de la rădăcina/huzărul.
Cailacii erau despicati cu barda sau toporul, de-a lungul fibrei, în șponi/felii triunghiulare de lemn, de la margine spre mijloc. Inima lemnului se dădea deoparte, nu se folosea.
Șponii se crapau cu un cuțit special și un ciocan de lemn obținând felii uniforme ca grosime, aceasta este dranița.
Dranița se îndrepta cu cuțitoaia în scaunoaie/cal, pregătindu-se astfel o față și un capăt care se tivea/se tăia oblic pentru a se prelinge mai bine apa. Tot acum se îndreptau și marginile. De obicei aceste operațiuni se făceau iarna. Uneori capătul draniței se tivea cu model, rotund sau cu flori.
Dranița se punea la uscat în teascuri , așezată craiț/în randuri perpendiculare, în stive peste care se așezau bolovani sau alte greutăți ca să se îndrepte. Cantitatea de draniță se socotea în mii(se spunea că are sau vinde … atâtea mii de draniță).
Când era uscată se putea folosi la acoperiș. Pentru ca dranița să reziste mult timp se construia acoperișul cu panta mare pentru ca apa și zăpada să se scurgă repede. Majoritatea caselor aveau acoperișul în patru ape, acestea se numesc case românești, casele în două ape se numesc case nemțești. La noi draniță se bătea în rânduri suprapuse, câte 2 rânduri de draniță una peste alta, iar colțurile se înveleau rotund. Unii oameni țineau draniță în var pentru a se întări, înainte de a o bate.
Dranița s-a mai folosit și cu rol decorativ la fațadele caselor.
După ce se bătea pe casă, dranița era lăsată o perioadă să prindă scamă apoi era dată/unsă cu dohot/păcură, această operație trebuia reparată periodic, la câțiva ani.
Bătrânii spun că un acoperiș de draniță bun și întreținut bine ținea o viață de om.
Casele drănițite dădeau un aspect uniform și o notă de specificitate satelor.
