Călin Bota, deputat PNL MM: ”Susțin cota unică de impozitare și spun NU impozitului progresiv””

1 minute de citit
- Publicitate -
Cota unică stimulează investițiile, dezvoltarea afacerilor și asigură predictibilitate și siguranță pentru mediul de afaceri. În urma implementării cotei unice, se poate vorbi astăzi de clasă de mijloc în România, de accelerarea dezvoltării și de recuperarea decalajelor față de statele dezvoltate din UE.
”Susțin campania colegilor mei din TNL „Susținem cota unică, spunem «nu» impozitului progresiv”, prin care sunt evidențiate avantajele cotei unice asupra economiei și asupra mediului de afaceri. Introdusă de Partidul Național Liberal în 2005, cota unică este un real succes pentru economia României și și-a dovedit eficiența în toți acești ani care au trecut de la implementarea ei”, a declarat Călin Bota, deputat PNL Maramureș.
Impozitarea progresivă reprezintă o penalizare a celor care muncesc mai mult, fără a exista o garanție că statul va colecta mai mulți bani. Dimpotrivă. Mulți contribuabili vor căuta să scape de o taxă dezavantajoasă, pentru a rămâne încadrat în categoria care-i oferă cel mai bun tratament fiscal, iar statul nu va avea prea mult de câștigat.
”E important să menținem măsurile care și-au dovedit eficiența în timp, iar cota unică este cea mai importantă dintre ele”, a mai declarat Călin Bota.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut