Călin Bota, deputat PNL: ”Cea mai mare alocare bugetară pentru Barajul Runcu din ultimii 34 de ani”

3 minute de citit
- Publicitate -
În urma demersurilor făcute la Ministerul Mediului și Ministerul Finanţelor, conduse de miniștrii liberali Mircea Fechet și Marcel Boloș, am obținut pentru anul acesta 67 milioane de lei, din creditul extern al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru continuarea lucrărilor la Barajul Runcu.
Este cea mai mare alocare bugetară anuală pentru lucrările la Barajul Runcu și mă bucur că prin munca echipei liberale de la Consiliul Judeţean Maramureş, Parlament, Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor am reușit această performanță.
Finalizarea Barajului Runcu reprezintă un obiectiv strategic pentru Maramureș, pentru că de el depinde alimentarea cu apă pentru majoritatea localităților din zona Maramureșului Istoric și alimentarea barajului Firiza, care de­ser­vește municipiul Baia Mare și împrejurimile.
După 10 ani în care nu s-a lucrat deloc la Barajul Runcu, guvernările liberale din 2020 și până în prezent au alocat circa 73 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor, iar pentru anul acesta am reușit să obținem o finanțare record de 67 milioane de lei. În total sunt 140 de milioane de lei alocați în cinci ani, prin eforturile echipei PNL Maramureş, pentru finalizarea lucrărilor la baraj.
De asemenea, în condițiile în care Hidroelectrica dorește să renunțe la Barajul Runcu, deoarece producerea de energie electrică nu este principala utilitate a barajului, mă bucur că am reușit să determin constituirea unei echipe de lucru la nivelul Ministerului Mediului și Ministerului Energiei, în vederea preluării investiției Hidroelectrica de către Apele Române.
Pentru Maramureș este esențială finalizarea Barajului început în 1985, pentru că de realizarea lui depinde aprovizionarea cu apă a Maramureșului istoric și realizarea a două centrale hidroelectrice „Firiza I” şi „Firiza II“, a căror producţie anuală de energie electrică este evaluată la 75 GWh.
Lucrările la Baraj sunt realizate în proporție de 84%, iar odată cu finalizarea acestui proiect deschidem și oportunitatea pentru noi investiții în zonă, precum spații de agrement, includerea acestui obiectiv în traseul turistic al județului, iar toate acestea înseamnă locuri de muncă, dezvoltare și bunăstare pentru maramureșeni.
”Mulțumesc miniștrilor Mircea Fechet și Marcel Boloș care au înțeles importanța Barajului Runcu pentru maramureșeni și susțin acest proiect, răspunzând întotdeauna pozitiv solicitările noastre care vizează finalizarea acestui obiectiv de investiții strategic pentru Maramureș”, a declarat Călin Bota, deputat PNL Maramureș
- Publicitate -
TAGGED:
Share this Article
Sari la conținut