Buna întocmire a văzduhului

3 minute de citit
- Publicitate -

Am mai scris despre datoria creaturii, care trebuie să devină, la rândul ei, un creator. Și de încercările la care ea este supusă; și de destinul pe care trebuie să și-l asume; sau de libertatea spre care, prin însăși natura ei, tînjește.

De intervalul limitat dintre o naștere, într-un timp nevoit și un spațiu poate nedorit și o plecare spre nu-se-știe unde, însă întotdeauna este șocant cum pleacă; de perioada în care ea devine, fără excepție, actor și își joacă rolurile în fața publicului…

Am scris despre genii sau anonimi, despre destine și dureri, despre cuvinte sau păreri, de rostiri sau simțiri, despre iubiri sau împreună-trăiri… Am trăit în șoapte, prin fapte, în zi sau în noapte, am admirat oameni mulți, de la cei care cară pietre și până la cei care se închină…

Am văzut și trăit, am simțit și am dăruit, am împărtășit… Am scris despre vremuri pașnice – dar și de răstriște, despre îmbelșugarea roadelor pământului – dar și despre deșertul din jur sau pustiul din suflete… Însă nu am îndrăznit niciodată să scriu despre buna întocmire a văzduhului.

E o taină la care nici măcar cu mintea nu am putut să călătoresc, prin întrebare sau imaginație, un loc unde nu am îndrăznit să am acces. Fizic, vizual, verbal, admirativ sau afectiv, am străbătut văzduhul de nenumărate ori; l-am simțit din cer și de pe pământ, cu lucrul, cu cuvântul, cu mintea și cu inima, cu știința și cu neștiința – și am făcut din el registrul unei bucurii a trecerii sau a stării.

Însă niciodată nu am putut să îi dau forma unui cuvânt sau modelarea unor sintagme; descrierea topografiei cerești a fost mult dincolo de ceea ce am putut eu să îndrăznesc a gândi. Și se spune că, acolo unde e locul denegânditului, nimic altceva nu poate să umple mintea și inima, buzele sau timpul decât rugăciunea. Și așa am ajuns să înțeleg de ce preoții se roagă pentru buna întocmire a văzduhului

Mihai PĂTRAȘCU

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut