În perioada 19-21 august un grup de credincioși ai Parohiei ortodoxe Fărcașa, însoțiți de preotul paroh Petru Vamoș, s-au aflat într-un pelerinaj în Moldova unde au vizitat câteva dintre comorile inestimabile ale ortodoxiei și ale neamului românesc.
Considerate ca făcând parte din tezaurul milenar al neamului românesc, Mănăstirile din Nordul Moldovei sunt adevărate opere de artă, unice în lume graţie frescelor şi a culorilor vii, o adevărată emblemă a spiritualității și culturii noastre.
Prin farmecul lor aparte, vechimea impresionantă (unele datează din secolul al XIV-lea) și importanța religioasă pe care o are fiecare dintre ele, aceste lăcașe de cult sunt unice în lume.
Pentru un creștin ortodox, întotdeauna pelerinajele sunt prilej de bucurie duhovnicească, întărire în credință și îmbogățire spiritual-duhovnicească, dar și culturală.
De asemenea, pelerinii din Fărcașa au vizitat și Casa și muzeul memorial Ion Creangă, din Humulești, precum si alte obiective turistice de pe traseu.