Pe 27 mai, la Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” din Sighetu Marmației are loc evenimentul „Bucătăresele satului”, o expoziție dedicată gastronomiei tradiționale și poveștilor din jurul mesei.
Publicul este invitat la un eveniment dedicat patrimoniului culinar și femeilor care au păstrat vie bucătăria tradițională. Programul include demonstrații culinare, expoziție de fotografie, degustări de preparate tradiționale și o atmosferă specifică Maramureșului autentic.
„Te așteptăm la: demonstrație culinară, expoziție de fotografie, atmosferă de sat autentic maramureșean degustări de sarmale, pâine de casă și plăcinte.
Vom povesti despre mâncare, cultură, obiceiuri și felul în care gastronomia spune povești despre noi. Cu umor, antropologie și multă savoare.
Și surprizele nu se termină aici. Vom avea și o lansare de carte despre sarmale „Sarmale și serotonină. Despre un mainstream gastro-cultural”, volum semnat de Camelia Burghele. Ce legătură au sarmalele cu serotonina? Vom afla împreună”, arată Muzeul Maramureșean.
Eveniment organizat în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.
MaramuresOnline.ro















