Biserica Sfântului Mormânt

În biserică, la intrare, la poalele Golgotei, se află o lespede dreptunghiulară de piatră de culoare roşiatică, deasupra căreia atârnă opt candele mari, acesta este locul unde Trupul Mântuitorului a fost uns cu miresme. Aici se află un mozaic de mari dimensiuni ce înfăţişează coborârea lui Iisus de pe Cruce, aşezarea pe lespedea de piatră, pentru ungerea cu miresme, înfăşurarea în giulgiu şi aşezarea Sa în mormânt. În dreapta, urcând câteva trepte înguste, se află un paraclis zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul în care a fost înălţată Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. În dreapta Crucii se află primul altar şi marchează locul în care Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale şi pironit în cuie pe lemnul crucii. În mijlocul altarului principal numit Sfânta Golgota este fixată în crăpătura stâncii o cruce care ne aminteşte de răstignirea Domnului. Credincioşii pot atinge această stâncă printr-un orificiu împodobit cu scene de pe drumul crucii, donat Sfântului Mormânt de către domnitorul român Şerban Cantacuzino.

Sfântul Mormânt se află în partea de vest, înaintea Bisericii Învierii, în mijlocul unui spaţiu circular de mari dimensiuni acoperit cu o cupolă uriaşă susţinută de coloane din piatră.

Elena, mama împăratului Constantin, a descoperit, mormântul în anul 326 e.n., după ce a întrebat locuitorii Ierusalimului unde este locul în care Iisus a fost crucificat şi înmormântat. Elena a coordonat înteprinderea unor excavaţii şi a găsit nu doar mormântul lui Iisus, ci şi trei cruci şi câteva cuie de fier. Partea de sus a mormântului a fost înlăturată şi un altar a fost construit deasupra acestuia. Ulterior, a început construcţia Bisericii Sfântului Mormânt, care se crede că a durat în jurul a 10 ani, iar o anexă, numită Edicul, a fost construită şi în locul în care se presupune că a fost crucificat Iisus.

Sub centrul uriașei cupole se afla „cuvuclionul”, cu forma unui mormânt ebraic vechi. Sfântul Mormânt are formă dreptunghiulară şi e împărţit în două.

Prima parte corespunde vestibulului mormântului. În centru, pe un piedestal de marmură, se poate vedea un fragment din stânca mormântului Mântuitorului. Acest vestibul se mai numeşte şi Paraclisul Îngerului, amintind de vestea cea mare pe care îngerul Domnului, şezând pe o piatră, a dat-o femeilor sfinte în dimineaţa Învierii (Matei 28, 1-6).

Din vestibul, printr-o portiţă îngustă şi joasă, se intră în camera propriu-zisă a Mormântului. În partea dreaptă se află Stânca – aceasta a servit drept pat funerar pentru Trupul Mântuitorului.

În cea de-a doua încăpere a Cuvuclionului, în partea dinspre apus, se află încăperea numită Sfântul Mormânt. Intrarea în această încăpere se face pe o uşă mică şi joasă prin care poate pătrunde doar un singur credincios. Încăperea are vreo doi metri lungime şi permite numai câtorva credincioşi să stea deodată. Un călugăr ortodox supraveghează închinarea credincioşilor la Sfântul Mormânt, pentru a se evita neorânduiala sau îmbulzeala.

În dreapta ultimei încăperi a Cuvuclionului se întinde o lespede din marmură care protejează locul funerar în care a fost aşezat trupul Mântuitorului. În acest loc milioane de oameni din întreaga lume au îngenuncheat rostind rugăciuni.

Sub aceeaşi rotondă imensă a Sfântului Mormânt se află şi alte altare creştine începând din sud cu altarul armenilor, spre apus altarul copţilor, iar spre nord capela catolicilor și franciscanilor.

Mormântul lui Iisus Hristos din Ierusalim este singura relicvă materială a Învierii, unicul vestigiu al acestui eveniment fundamental al creștinismului.

A privi Mormântul, a-l atinge, a păși peste urmele pașilor lui Hristos, constituie pentru pelerini gesturi ale mântuirii.