Biserica de lemn „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Aspra, Maramureş

2 minute de citit
- Publicitate -
Biserica de lemn „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din cătunul Aspra, comuna Vima Mică, datează din secolul al XIX-lea și se află pe lista monumentelor istorice din România.
Lăcașul de cult poartă hramul „Sfinților Împărați Constantin și Elena” și este de rit ortodox. Acesta este construit în stil tradițional maramureșean, din bârne de lemn, cu draniță și clopotniță cu coif piramidal.
Aspra, un cătun foarte izolat și greu accesibil, în care sunt locuite mai puțin de 20 de gospodării, este atestată documentar în  1603. Biserica, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, a fost ridicată pe la 1866 prin contribuția micii comunități din Aspra care a avut ambiția de a-și ridica un lăcaș de rugăciune la îndemână lor.
Din punct de vedere administrativ, satul aparține de comuna Vima Mică, însă accesul dinspre Baia Mare se face părăsind DN18B în localitatea Copalnic și urcând prin Preluca Nouă pe DJ18B4.
Ridicată din lemn rotund, respect planimetria caselor țăranești, cu tindă și cameră mare, care a fost extinsă pentru a face loc altarului, cu patru laturi. Este luminată prin trei geamuri pe latura sudică, două pe latura nordică și unul în spatele altarului.
Interiorul este văruit în albastru la nivelul pereţilor, având pictură doar pe boltă, iconostas şi pe parapetul balconului.
Construcția este prevăzută cu acoperiș unitar în patru ape și un turn-clopotniță, peste care stă un coif pătrat mic, rotunjit spre vârf, unde are o cruce cu trei brațe. În interior, pronaosul este prevăzut cu balcon, iar bolta naosului și altarului are o formă semirotundă, fiind construită din scândură.
Sursa: visitMaramures

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut