În drum spre Izvorul albastru al Izei am oprit la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” (2007), aflată pe dealurile Moiseiului. Turlele și acoperișul realizate în stil moldovenesc, cu ţigle smălţuite colorate și așezate în felurite forme geometrice, ne-a atras ca un magnet privirea versată pentru obiective turistice cu iz de fast și fală. Și nu am rămas deloc dezamăgit, din contră! Pictura din pridvorul de la intrare, în stil naiv bizantin, este absolut halucinantă, rod al cutumelor și dogmelor religioase statornicite de 2000 de ani.
Printre scenele sugerând chinul veșnic de după judecata de apoi, derulat prin toate cotloanele iadului (atenție, fumători de Kent), am rămas siderat, mut, introspectiv la priveliștea unui un înger cu furca înfiptă în capul unui damnat de rând! Mă nedumirea întrebarea, totuși, această manevră corecțională nu făcea parte din atribuțiile cohortei spurcaților cu copite?
La întoarcerea de la obârșia Izei am vizitat Mănăstirea Moisei. Acolo am admirat una dintre vestitele biserici de lemn ale Maramureșului, scăpată de sub urgia tătarilor, în timpul invaziei de la 1717, sau a dementului general austriac Bukov care în postura de comandant militar și guvernator al Transilvaniei se putea lăuda cu plamaresul la Curtea de la Viena că a ras aproape toate mănăstirile de pe suprafața Transilvaniei. Urmare a unor măsuri de represiune inițiate de către imperiu împotriva românilor ortodocși din Transilvania.
Biserica de lemn de la Mănăstirea Moisei, 1600
„Mica biserică de lemn, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, datând din sec. XIV la poalele muntelui Pietrosu Rodnei, este atribuită de tradiție lui Moise Coman, ridicată în amintirea fiului său, monahul Grigore în 1672. (…) Această biserică a rezistat tuturor vicisitudinilor naturii și tuturor valurilor istorice. Ea a fost ferită de arderea tătarilor din 1717, care au aprins o mulțime de biserici din Maramureș, chiar și în satul Moisei au fost arse două biserici atunci.”
