BCR introduce în România conceptul de spațiu terțiar, un loc între școală și acasă, unde tinerii pot să se întâlnească, să petreacă timpul împreună, să învețe și să se dezvolte;
Investiția se ridică la peste 2 milioane de euro, iar proiectul este implementat cu o rețea extinsă de ONG-uri locale, în Constanța, Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Ploiești, Târgu Jiu și Baia Mare
ZBOR include o serie de șapte hub-uri, o curriculă de educație non-formală dezvoltată pentru tinerii cu vârsta între 14-25 de ani, un program de mentorat, competiții dedicate și o platformă online ce va fi disponibilă curând
Accesul în hub-urile ZBOR este liber și gratuit, iar spațiile au fost gândite și construite alături de tinerii din România, printr-un program dedicat de ateliere, experiențe personalizate și evenimente live.
Banca Comercială Română (BCR) lansează ZBOR, cel mai extins ecosistem dedicat tinerilor din România, care include o serie de hub-uri, o curriculă de educație non-formală pentru cei cu vârste între 14-25 de ani, un program de mentorat, competiții dedicate și o platformă online, care va fi disponibilă în curând și va pregăti tinerii pentru job-urile viitorului.
Prin ZBOR, BCR introduce în România conceptul de spațiu terțiar, un loc sigur și incluziv între școală și acasă, unde tinerii pot să socializeze, să colaboreze și să acceseze resurse de învățare și dezvoltare personală. Aceste hub-uri au fost gândite împreună cu tinerii din România, având la bază acceptarea, bunătatea, libertatea de exprimare și promovarea interacțiunii sociale.
Investiția în dezvoltarea huburilor locale ZBOR se ridică la peste 2 milioane de euro și include șapte spații de explorat, create împreună cu o rețea extinsă de ONG-uri locale, din zona de tineret și inovare socială.
- ZBOR Constanța, dezvoltat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret (FONT), situat pe Bdul Regina Elisabeta, 2A, Constanța;
- ZBOR Iași, dezvoltat cu Fab Lab Iași, situat pe str. Grigore Ureche, nr. 18, Iași;
- ZBOR Cluj-Napoca, dezvoltat cu Federația Tinerilor din Cluj, situat pe str. Episcop Ioan Bob, nr. 12, Cluj;
- ZBOR Brașov, creat cu Asociația Kastel, situat pe str. Mureșenilor, nr. 27, Brașov;
- ZBOR Ploiești, creat cu Asociația Eurospirit situat pe str. Nicolae Simache, nr. 4, Ploiești;
- ZBOR Târgu Jiu, creat cu Federația Start. Spațiul urmează să fie deschis în luna noiembrie;
- ZBOR Baia Mare, creat cu Asociația D.E.I.S. Spațiul urmează să fie deschis până la finalul anului.
Obiectivul BCR pentru anul viitor este dublarea rețelei de hub-uri ZBOR, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor locale.