Băimărenii care au datorii restante la bugetul local, scutiți de penalități și dobânzi. Care sunt condițiile

2 minute de citit
- Publicitate -

Băimărenii care au datorii restante la bugetul local vor fi scutiți de penalități și dobânzi, dacă își achită dările până la data de 25 noiembrie!

”Am venit cu această inițiativă, având la bază contextul legislativ asigurat de Guvernul Ciolacu, și mă bucur că și colegii mei din Consiliul Local au fost de acord și au aprobat proiectul de hotărâre în ședința extraordinară de azi, din două motive. Pentru a veni în ajutorul celor care își doresc să își achite dările restante în timp util, respectiv să creștem gradul de colectare al taxelor și impozitelor într-un mod sănătos și eficient.

Până la data de 25 noiembrie inclusiv, atât persoanele fizice cât și persoanele juridice care la data de 31 august aveau datorii restante la bugetul local, au posibilitatea de a depune o cerere de anulare a penalităților aferente acestor datorii. Condiția este ca, la momentul depunerii cererii, debitul principal să fie achitat integral. Hotărârea se aplică și celor care au optat pentru eșalonări: dacă suma este achitată integral până la finele lunii viitoare, penalitățile sunt anulate!

Cu siguranță există băimăreni, agenți economici spre exemplu, care și-ar fi permis să își achite taxele la timp și nu au făcut-o. Însă, pentru cei mai mulți dintre băimăreni, pentru oamenii corecți și serioși, care poate nu au avut această posibilitate consider că trebuie să fim corecți și îngăduitori, să găsim soluții și să-i ajutăm!”, a spus primarul Doru Dăncuș.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut