Era iarnă. Undeva către început de decembrie. În anul 1964. Ningea în Baia Sprie de rupea. Veneam de la croitorul din Microraion împreună cu mama. Fularul din jurul gurii îmi gâdila nasul. Pe mama o ţineam de mână. În întunericul serii. Becurile luminau fulgii ce din albi deveneau albăstrui.
Urcam pe lângă spital înspre Aleea Minerilor. Mi se părea că totul e foarte frumos. Dacă ningea toată noaptea ne puteam da cu săniuţele dis de dimineaţă pe tăpşanul de la blocurile de pe strada Cloşca. Eu urma să împart sania cu Ligia de la etajul doi. Eu stăteam la etajul trei.
Bolnavii de la spital se îmbulziseră pe lungul spaţiu al balconului. Se uitau la ninsoare. Era prima ninsoare a anului 1964. Noi primiserăm apartament în blocul de pe strada Cloşca. Mie îmi plăcea Cloşca revoluţionarul, Cloşca cu puii de aur şi Cloşca lui nenea Bumbar, care aducea pe lume puii din ouăle cocoşite. Şi ouăle acelea mi se păreau un mister. Erau cocoşite. Dacă nu erau aşa nu ieşea din coaja lor niciun pui. Uite de ce-mi plăcea numele străzii mele.
Anul 1964 era ultimul an întreg în care România era condusă de Gheorghe Gheorghiu Dej.
O ţineam pe mama de mână. Ningea albăstrui. Parcă aş fi trăit în luminile din Place Pigalle. Şi becurile ce luminau pe stâlpii din Baia Sprie erau egali în drepturi ai becurilor Parisului. Şi Baia Sprie era pentru mine egală în drepturi cu orice mare capitală a lumii. Apoi, strada mea, Cloşca, rivaliza oricând cu orice bulevard luminat al Londrei. Şi oricum acolo era ceaţă… În Baia Sprie erau fulgi albăstrui.
O ţineam pe mama de mână. Primeam căldura ca de la un caloriferaş. Aşa şi era MAMA. Caloriferaşul meu şi al fratelui meu. De mâncare aveam, de fapt aveam de toate. Şi la venirea primilor fulgi de zăpadă ne bucuram toţi cei mici. Se bucura şi mama de bucuria mea. Aşa era pe Uliţa Copilăriei mele. Şi aşa mi-aş dori să rămână bucuria aia a primilor fulgi şi astăzi pentru toţi cei care sunt cei mici ai vremurilor de astăzi. Fără spaime, doar cu bucuria albăstruie a unor fulgi de zăpadă scăldaţi de lumina becurilor rămasă aceeaşi ca-n anul 1964.
Editorial semnat de Marian Ilea pentru Maramureș Online