Baia Sprie aprinde magia iernii. Start oficial al iluminatului festiv pe 5 decembrie

1 minute de citit
- Publicitate -

Decembrie își face din nou simțită prezența, aducând cu ea farmecul inconfundabil al iernii, luna colindelor, a luminițelor și a bucuriei ce se citește în ochii copiilor. În acest spirit festiv, comunitatea din Baia Sprie este invitată să întâmpine împreună momentul care deschide sezonul sărbătorilor de iarnă, vineri, 5 decembrie, de la ora 16:00, în Piața Libertății, lângă Primărie.

Orașul va intra oficial în atmosfera Crăciunului odată cu aprinderea iluminatului festiv, un moment așteptat deopotrivă de cei mari și de cei mici. Organizatorii promit un program cald, emoționant și plin de voie bună, care să aducă întreaga comunitate laolaltă:

  • colinde interpretate de Asociația Fanfara Baia Sprie
  • colinde din suflet de copil, susținute de elevi din toate unitățile de învățământ din oraș
  • dansuri cu tematică de iarnă
  • cete de colindători din Coaș, Chiuzbaia și Baia Sprie

Baia Sprie se pregătește să strălucească din nou, iar locuitorii sunt invitați să devină parte din această poveste de iarnă care aduce comunitatea mai aproape ca oricând.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut