ADI Deșeuri Maramureș aduce în atenția cetățenilor din Municipiul Baia Mare că marți, 16 iunie 2026, este programată o nouă acțiune de colectare separată a deșeurilor textile, parte a demersurilor prin care se urmărește reducerea cantității de deșeuri depozitate și valorificarea responsabilă a resurselor.
Potrivit calendarului anunțat, recipientele destinate colectării textilelor vor fi amplasate la punctele stabilite în municipiu, iar cetățenii vor putea depune articolele textile începând de luni, 15 iunie, de la ora 17:00, până marți, 16 iunie, la ora 17:00.
Punctele de colectare sunt situate pe strada Moldovei, zona Planing, pe strada Oituz, la platforma de lângă terenul de atletism, pe strada Cuza Vodă, zona IIRUC, la platforma CT24 Filaturii, pe strada Bilașcu, în zona cabinetelor stomatologice, pe strada Bilașcu, în zona pieței, la intersecția de pe strada Vlad Țepeș și pe strada Motorului, la intersecția cu strada Mărgeanului.
În categoria deșeurilor textile intră articole de îmbrăcăminte precum bluze, cămăși, jachete, sacouri, paltoane, tricouri, fuste sau pantaloni, dar și perdele, draperii, cearceafuri, fețe de pernă, plăpumi, pături, resturi de material textil și încălțăminte. Acestea trebuie colectate separat, pentru ca materialele care mai pot fi valorificate să nu ajungă împreună cu deșeurile menajere.
Reprezentanții ADI Deșeuri Maramureș transmit că fiecare articol textil depus separat contribuie la un mediu mai curat și la o gestionare mai eficientă a deșeurilor. Acțiunea se înscrie în programul dedicat colectării separate, prin care locuitorii municipiului sunt încurajați să participe activ la protejarea mediului.
Dan Cristian COARDĂ















