Baia Mare are, începând din această perioadă, un reprezentant în rețeaua europeană EU Local Councillors. Consilierul local USR Robert Cotos a anunțat că a fost acceptat ca membru în acest program comun al Comisiei Europene și al Comitetului Regiunilor, o inițiativă care conectează aleși locali din statele membre ale Uniunii Europene cu instituțiile europene și cu exemple de bune practici administrative.
Certificarea îi oferă acces direct la informații europene relevante pentru administrația locală, informații pe care consilierul spune că intenționează să le folosească în beneficiul comunității băimărene. Apartenența la această rețea poate facilita consultarea rapidă a ghidurilor de finanțare, a proiectelor pilot și a soluțiilor deja testate în alte orașe din Uniunea Europeană, încă din faza de pregătire a unor proiecte locale.
Potrivit consilierului local Robert Cotos, un avantaj important al prezenței în EU Local Councillors este posibilitatea de a adapta la nivelul municipiului Baia Mare modele administrative funcționale din alte comunități europene. În același timp, problemele administrative cu care se confruntă orașul pot fi transmise mai eficient către instituțiile europene, fără etape birocratice suplimentare.
Rețeaua EU Local Councillors reunește peste 3.000 de aleși locali și creează oportunități de colaborare între administrații, schimb de experiență și parteneriate interurbane. Pentru Baia Mare, această conectare poate însemna acces mai rapid la informații utile privind finanțările europene, digitalizarea serviciilor publice, infrastructura locală și proiectele care pot contribui la modernizarea orașului.
Robert Cotos subliniază că Europa înseamnă investiții concrete, de la infrastructură modernă până la servicii publice digitalizate, iar noul canal de comunicare cu instituțiile europene poate sprijini accelerarea implementării unor proiecte locale. În acest context, prezența unui consilier local băimărean în rețeaua EU Local Councillors poate deveni un instrument util pentru conectarea administrației locale la soluții europene aplicabile direct în comunitate.
Dan Cristian COARDĂ
















