Baia Mare a finalizat proiecte PNRR de aproape 250 de milioane de lei

7 minute de citit
- Publicitate -

Toate proiectele finanțate prin PNRR ale municipiului Baia Mare, în valoare totală de 249,7 milioane de lei, au fost finalizate și recepționate. Investițiile au fost încheiate înainte de termenul-limită de 31 august 2026 și vizează domenii precum educația, transportul public, mobilitatea urbană, infrastructura pentru biciclete, sănătatea și digitalizarea.

Din valoarea totală a proiectelor, aproximativ 189 de milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, în timp ce peste 60 de milioane de lei constituie contribuția municipalității.

Printre cele mai importante investiții se numără modernizarea unor unități de învățământ, dar și proiecte majore pentru transportul public și mobilitatea alternativă.

„Vorbim despre investiții în școli, grădinițe, transportul public, infrastructura pentru biciclete și vehicule electrice, în sistemul medical și educațional din orașul nostru.

Investiții în valoare totală de 249,7 milioane de lei, dintre care aproximativ 189 de milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile, restul de peste 60 de milioane reprezentând contribuția noastră”, a declarat primarul Doru Dăncuș.

Liceul Teoretic „Emil Racoviță”
– Finalizat și recepționat în 7 august 2026.
– Valoarea finală a contractului: 42.585.083,90 lei
Au fost reabilitate patru corpuri de clădire, corpul principal, cele două internate și cantina. Investiția include termoizolație, tâmplărie nouă, sisteme de ventilare, panouri fotovoltaice cu baterie de stocare și 6 stații de încărcare pentru vehicule electrice. Peste 11 milioane de lei a mai contribuit municipalitatea pentru lucrările de modernizare și reabilitare interioară a clădirilor, precum și dotările necesare.

Colegiul Tehnic „George Barițiu”
– Finalizat și recepționat în 25 august 2026.
– Valoarea finală a contractului: 17.991.145,80 lei
Au fost refăcute finisajele interioare și exterioare, instalate panouri fotovoltaice și baterie de stocare, două stații de încărcare pentru vehicule electrice, pompe de căldură și instalații electrice noi.

Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu”
– Finalizată și recepționată în 25 august 2026.
– Valoarea finală a contractului: 12.040.922,03 lei
Un corp de clădire a fost demolat și reconstruit, clădirea istorică a fost modernizată, iar curtea interioară a fost amenajată. Aproximativ 100 de copii vor reveni de luni într-un spațiu modern și sigur în care să descopere, să crească și să învețe.

Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Colț”
– Finalizată și recepționată în 19 august 2026.
– Valoarea finală a contractului: 3.112.988,07 lei
Au fost executate lucrări ample de reabilitare energetică și modernizare a clădirii.

Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu” – Corp Internat și Corp Cantină
– Finalizat și recepționat în 24 august 2026.
– Valoarea finală a contractului: 19.549.787,09 lei
Au fost reabilitate termic și modernizate instalațiile termice, sanitare și electrice ale internatului și cantinei, clădiri aflate anterior într-o stare avansată de degradare. Au fost montate și două stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”
– Finalizat și recepționat în 3 noiembrie 2025.
– Valoarea finală a contractului: 12.721.707,63 lei
Investiția a însemnat reabilitarea termică și modernizarea clădirii, instalație electrică nouă cu iluminat LED, panouri fotovoltaice, modernizarea sistemului de încălzire și climatizare, schimbarea acoperișului corpului principal

Sistem ITS, infrastructură TIC și modernizarea stațiilor de transport în comun
– Finalizat și recepționat în 26 august 2026.
– Valoarea finală a contractului: 6.153.369,75 lei
Au fost modernizate 30 de stații URBIS, cu camere de supraveghere, pavaj tactil, senzori de mediu, prize USB, WiFi și panouri LED/e-ink și, cel mai important, a fost implementat un sistem ITS pentru informarea călătorilor în timp real și localizarea autobuzelor. Stații pe care le-am recepționat conform legii, însă, până când neconformitățile nu vor fi rezolvate, NU se va realiza nicio plată!

Smart Eco – rețea integrată de stații de încărcare pentru autovehiculele electrice
– Finalizat și recepționat în 26 august 2026.
– Valoarea finală a contractului: 6.161.730,37 lei
Au fost instalate 46 de stații noi de încărcare, cu 92 de puncte de încărcare, pe principalele artere ale orașului.

Coridor de Mobilitate Urbană Durabilă – Zona Centrul Istoric
– Finalizat și recepționat în 25 august 2026.
– Valoarea finală a contractului: 8.264.525,67 lei
A fost realizată o rețea de 5,59 km de piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare, care leagă zone importante ale orașului de Centrul Istoric.

Coridor de Mobilitate Urbană Durabilă – Malul stâng al râului Săsar
– Finalizat și recepționat la 25 august 2026.
– Valoarea finală a contractului: 11.612.961,04 lei
A fost construită o pistă pentru biciclete de aproximativ 6 km, de-a lungul malului stâng al Săsarului.

Modernizarea parcului auto de transport public – etapa I
– Finalizat și recepționat la 28 noiembrie 2025.
– Valoarea finală a contractului: 62.952.503,17 lei
Este cea mai mare investiție finanțată prin PNRR din portofoliul orașului. Flota URBIS a fost modernizată cu 11 autobuze electrice și 5 troleibuze noi, dotate cu sisteme moderne de siguranță și accesibilitate, precum și cu infrastructura de încărcare aferentă.

Guvernanță Digitală eHealth și interoperabilitate – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rusdea”
– Finalizat și recepționat la 28 august 2026.
– Valoarea finală a contractului: 2.909.791,94 lei
Activitatea clinică și administrativă a spitalului a fost digitalizată printr-un sistem informatic integrat și interoperabil, cu beneficii pentru personalul medical și pacienți.

Ecosistem Digital de Educație și Formare în Municipiul Baia Mare
– Finalizat și recepționat la 29 mai 2026.
– Valoarea finală a contractului: 43.653.759,98 lei
44 de unități de învățământ preuniversitar din Baia Mare au fost dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale moderne.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut