Avertizare meteo: Vânt puternic și ninsori viscolite în mare parte din țară, inclusiv în Maramureș

2 minute de citit
- Publicitate -

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de vreme severă, valabile în intervalul 28 decembrie, ora 02 – 29 decembrie, ora 10, ce vizează intensificări ale vântului și ninsori viscolite în numeroase regiuni ale țării.

Codul galben este în vigoare pentru Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și zonele montane, unde sunt așteptate ninsori viscolite, precum și pentru Oltenia, local Muntenia și sudul Banatului, unde vântul va avea intensificări semnificative. La munte, rafalele vor atinge 80–110 km/h, iar în Moldova și Transilvania vântul va sufla cu 60–70 km/h, izolat chiar 80 km/h. În restul țării, viteza vântului va fi, temporar, de 50–60 km/h.

În zonele montane, ninsorile vor fi viscolite și local moderate cantitativ, mai ales în nordul Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali, unde se va depune un strat de zăpadă de 10–15 cm, iar vizibilitatea va fi puternic redusă. Ninsori viscolite vor apărea local și în nordul, centrul și estul țării, cu un strat de zăpadă de 3–6 cm.

Codul portocaliu vizează zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, unde vântul va sufla extrem de puternic, cu rafale de peste 110–130 km/h. Aici va ninge viscolit, vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada va fi troienită, condițiile meteo fiind deosebit de periculoase.

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut