Au început înscrierile pentru concursul „Cărțile Anului”. Scriitorii din Maramureș își pot depune volumele până în 25 septembrie

2 minute de citit
- Publicitate -

Revista de Cultură „Nord Literar”, în parteneriat cu Reprezentanța Maramureș a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România și Muzeul de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, organizează o nouă ediție a concursului „Cărțile Anului”, dedicat celor mai valoroase creații literare publicate de autorii maramureșeni.

În cadrul concursului vor fi evaluate volumele apărute în perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, indiferent de editura la care au fost publicate. Pot intra în competiție cărți de proză, poezie, eseu, critică și istorie literară, literatură pentru copii, carte-obiect de artă, carte didactică, precum și lucrări aparținând altor domenii editoriale.

Concursul se adresează exclusiv scriitorilor din Maramureș care au publicat volume în intervalul menționat. Regulamentul prevede că autorul premiat la o anumită secțiune în anul precedent nu mai poate primi o distincție similară, la aceeași secțiune, timp de trei ani.

Lucrările înscrise vor fi analizate de un juriu alcătuit din cinci reprezentanți ai mediilor literar, universitar și artistic, alături de membri ai redacției Revistei de Cultură „Nord Literar”.

Cărțile pot fi depuse până în 25 septembrie 2026 la sediul redacției „Nord Literar” din Baia Mare, situat pe strada Moldovei, numărul 14, etajul al II-lea. Volumele pot fi trimise și prin poștă, cu mențiunea „Pentru concursul Cărțile Anului”. Autorii care aleg această variantă sunt rugați să includă un număr de telefon la care pot fi contactați.

Festivitatea de premiere este programată pentru 6 octombrie 2026, de la ora 12.00, la Muzeul de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”.

Concursul „Cărțile Anului” aduce în atenția publicului diversitatea și valoarea creației literare din Maramureș, oferind în același timp recunoaștere autorilor care contribuie la dezvoltarea vieții culturale a județului.

Dan Cristian COARDĂ

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut