Transportul aluvionar masiv înregistrat în perioadele de ape mari a cauzat colmatarea albiei cursului de apă Valea Porcului, în satul Valea Stejarului din comuna Vadu Izei.
”Pe tronsonul cuprins între HM 341-345, în aval de vechea școală, albia Văii Porcului era colmatată în proporție de 80%. Din această cauză, în perioadele de ape mari, Valea Porcului se revărsa, inundând gospodăriile localnicilor.
Pentru a preîntâmpina problemele cauzate de revărsarea Văii Porcului, angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș au intervenit pe tronsonul menționat, executând lucrări de decolmatare a albiei. Astfel, a fost restabilită capacitatea de tranzitare a debitelor în situațiile de ape mari.
Materialul aluvionar excavat a fost transportat în zone special amenajate, puse la dispoziție de către Primăria comunei Vadu Izei”, arată Apele Române Someș-Tisa.