Atenție la pedala de accelerație. Polițiștii din Maramureș intensifică acțiunile împotriva vitezei excesive

2 minute de citit
- Publicitate -

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș participă, în această săptămână, la acțiunea europeană SPEED, desfășurată sub egida ROADPOL, care are ca obiectiv prevenirea accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum.

În perioada 31 august – 6 septembrie 2026, oamenii legii vor monitoriza cu prioritate respectarea regimului legal de viteză pe principalele artere intens circulate din județul Maramureș.

Acțiunile polițiștilor rutieri urmăresc atât identificarea și sancționarea conducătorilor auto care depășesc limitele legale, cât și conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile pe care le implică viteza excesivă.

Pentru desfășurarea controalelor, polițiștii vor utiliza la capacitate maximă echipamentele de măsurare a vitezei, urmând să fie sancționați cei care nu respectă prevederile legale.

„Respectarea regimului legal de viteză poate face diferența dintre o tragedie și un drum parcurs în siguranță”, precizează reprezentanții IPJ Maramureș.

Polițiștii atrag atenția că respectarea limitelor de viteză reprezintă una dintre cele mai simple și eficiente modalități de prevenire a accidentelor grave.

„Nu apăsa prea tare pedala de accelerație pentru că poți accelera o clipă, dar poți regreta o viață”, este mesajul transmis șoferilor în cadrul campaniei.

Conducătorii auto sunt îndemnați să adopte un comportament responsabil în trafic și să adapteze permanent viteza la condițiile de drum, pentru a ajunge în siguranță la destinație.

MaramuresOnline

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut