Parohia Ortodoxă Săcălășeni, în parteneriat cu Asociația Tradițiile din Satul Meu, organizează sâmbătă, 7 martie 2026, începând cu ora 10:30, la biserica parohială, un atelier de confecționat mărțișoare dedicat copiilor și tinerilor din comunitate.
Activitatea îşi propune să aducă în atenția celor mici frumusețea și semnificația tradițiilor legate de sărbătoarea Mărțișorului şi se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin.
Atelierul este deschis copiilor și tinerilor de vârste diferite, atât din parohie, cât și din localitățile învecinate. Activitatea va fi susținută de Gabriela Filip, muzeograf în cadrul Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, care le va vorbi celor prezenți despre simbolistica mărțișorului și îi va îndruma în realizarea propriilor creații.
Pentru o bună desfășurare a activității, Părintele Adrian Dobreanu îi roagă pe cei interesați să confirme participarea la biserică, după sfintele slujbe din această perioadă, pe pagina de Facebook a parohiei, prin WhatsApp sau la numărul de telefon 0748 042 169. Termenul limită de înscriere este 5 martie 2026.
MaramuresOnline.ro


