Astra Lăpușeană – 35 de ani de identitate, cultură și memorie vie

2 minute de citit
- Publicitate -

Târgu Lăpuș a devenit ieri, 20 iunie 2025, centrul unei duble sărbători culturale de înaltă ținută. Asociația de Cultură „ASTRA LĂPUȘEANĂ” a aniversat 35 de ani de la reînființare, într-un cadru festiv și solemn, odată cu deschiderea oficială a celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură, Artă și Tradiții – „Zilele Iei, Zilele Poeziei”, organizat în parteneriat cu Primăria Târgu Lăpuș, Protopopiatul Ortodox Lăpuș și alți parteneri culturali.

Evenimentul care a avut loc în Sala Festivă a Liceului Teoretic „Petru Rareș” din Târgu Lăpuș, a reunit delegații din zece despărțăminte ASTRA din țară – Cluj, Dej, Năsăud, Blaj, Codlea, Dumbrăveni, Beclean, Bârgău, Șomcuta Mare, Reghin și Târgu Lăpuș – într-un ceremonial al spiritului astrist, al tradiției românești și al continuității culturale.

Deschiderea marcată prin intonarea Imnului de Stat și al Imnului Astra, oficierea unui Te Deum, urmate de alocuțiuni din partea organizatorilor și a oficialităților locale. Momentul central al zilei a fost conferința tematică intitulată ASTRA în istorie și actualitate, susținută de profesor doctor Paul Ersilian Roșca – personalitate marcantă a vieții culturale și academice.

Un moment de profundă încărcătură simbolică a constituit evocarea fondatorului ASTRA LĂPUȘEANĂ – Rediviva, cărturarul Valentin Bilț, prin cuvântul de comemorare susținut de istoricul și profesorul Ioan Seni.
De asemenea, doamna profesor doctor Valeria Bilț a susținut o conferința aniversară dedicată celor 35 de ani de activitate culturală neîntreruptă a despărțământului lăpușean.

Programul a inclus lansarea numărului 6 al revistei „ASTRA LĂPUȘEANĂ”, alegerea noului comitet de conducere, acordarea de distincții aniversare și intervențiile invitaților din țară.

Manifestarea s-a bucurat momente artistice oferite de doamna Ioana Roman și Corul „Anastasis” al Liceului Teoretic „Petru Rareș”, sub conducerea doamnei profesor Rodica Vele. Prin acest moment aniversar, ASTRA LĂPUȘEANĂ s-a reafirmat ca spațiu de rezistență culturală, de păstrare a memoriei locale și de promovare a identității românești în context european.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut