Se împlinesc astăzi, 31 martie 2023, 9 decenii de la moartea poetului. Nichita Stănescu s-a născut pe 31 martie 1933, în Ploiești. A fost poet, scriitor și eseist, ales membru post-mortem al Academiei Române, fiind considerat pe scară largă unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română.
Părinții lui s-au cunoscut în Ploiești și s-au căsătorit în decembrie 1931. Nichita a purtat prenumele ambilor bunici: Nichita Hristea Stănescu.
Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”]. Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neomodernismului românesc din anii 1960 – 1970.
În 1952, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar cei doi s-au despărțit în 1953. În 1962, s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982, se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.
Activitatea literară conform Wikipedia:
- 1955 – Nichita și-a adunat poeziile sale într-un volum numit Argotice — cântece la drumul mare, publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea
- 1957 – În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii.
- 1957-1958 – Este, pentru scurt timp, corector și apoi redactor la secția de poezie a Gazetei literare (director, Zaharia Stancu).
- 1960 – La sfârșitul anului, debutează cu volumul Sensul iubirii
- 1963 – Are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia
- 1964 – Apare, la începutul anului, O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primește Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaște pe poeta Gabriela Melinescu și, în tensiunea relației lor, poetul creează cele mai explozive poeme ale sale
- 1965 – Apare, în martie, volumul de poezii Dreptul la timp
- 1966 – Publică, la Editura Tineretului, volumul 11 elegii. Elegiile vor apărea integral însă abia în anul următor, în prima sa antologie, Alfa.
- 1967 – Trei volume ale sale sunt tipărite: Roșu vertical, antologia Alfa și volumul de poezii Oul și sfera.
- 1969 – Tipărește Necuvintele, care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare și volumul de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.
- 1970-1973 – Este redactor-șef adjunct la „România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban.
- 1970 – Publică volumul În dulcele stil clasic și a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru, Poezii. Susține o rubrică lunară în revista „Argeș”.
- 1971 – Apar, în Iugoslavia, două cărți traduse: Belgradul în cinci prieteni, ediție bilingvă de poezii inedite și Nereci (Necuvintele).
- 1972 – Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni și Măreția frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire, obține, pentru a treia oară, Premiul Uniunii Scriitorilor.
- 1973 – Scoate o antologie de poezii de dragoste Clar de inimă.
- 1974 – În martie, de ziua lui, are o revelație a morții sub forma unui îngrozitor tunel oranj.
- 1975 – Obține, pentru ultima oară, Premiul Uniunii Scriitorilor și i se atribuie Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”. Tipărește cea de-a patra antologie a sa, Starea poeziei, în colecție Biblioteca pentru toți. Devine publicist comentator la „România literară”. Se mută în ultima sa locuință, din Str. Piața Amzei, nr. 9.
- 1977 – La 4 martie, poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ștefănescu, și este lovit de un zid care s-a prăbușit după cutremur. În urma șocului, suferă o paralizie de scurtă durată a părții stângi a corpului, care va lăsa ceva sechele și după vindecare.
Scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel.
- 1978 – Publică volumul de poezii Epica Magna, care primește, în același an, premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române
- 1979 – Lansează volumul de poezii Operele imperfecte.
Editura Narodna Kultura, din Bulgaria, îi publică volumul Bazorelief cu îndrăgostiți, traducător Ognean Stamboliev.
Se presupune că a fost nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn. Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis. De obicei, sunt nominalizați într-un singur an, în etapa finală, trei sau patru scriitori, dar nu se cunoaște acest lucru decât după desecretizarea voturilor, care este dezvăluită după 50 de ani. Deci nu știm dacă Nichita Stănescu a fost nominalizat la premiul Nobel sau doar propus, cum sunt, de altfel, mulți scriitori.
- 1980 – Discul „Nichita Stănescu – o recitare”, realizat de Constantin Crișan în colaborare cu Augustin Frățilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord. Vizitează Satu Mare, fiind acompaniat de scriitorii Gheorghe Pituț, Petre Got, Ion Iuga, Mihai Olos, George Vulturescu, Radu Ulmeanu, Alexandru Pintescu.
- 1981 – În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă și poetul se internează la spitalul Fundeni.
- 1982 – În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri și semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecție din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariție editorială.
- 1983 – La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i se organizează o sărbătorire națională.
- 1985 – Apare volumul inedit Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Cartea Românească, 1985, (inițial Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu au publicat în întregime Antimetafizica în suplimentul literar al „Scânteii Tineretului”, în 1983).
- 1992 – Este editată Argotice — cântece la drumul mare, subintitulată „poezii”, ediție alcătuită, îngrijită și prefațată de Doina Ciurea, București, Editura Românul, 1992.
- 2001 – În Bulgaria, la Editura Zaharie Stoyanov,Sofia – colectia Ars Poetika apare O viziune a sentimentelor, traducere și prefață Ognean Stamboliev. Volum premiat de Uniunea traducătorilor din Bulgaria și Soros.
S-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983.
DespreMaramureș, scria așa:
„Acele uși domnești de lemn mirositor
se deschideau în fașa norilor,
ploua cu vulturi pe pridvoare
de din argintul lunii, mare,
ce răsărea pe lângă ierbi
lucind alergăturile de cerbi
când amândoi stateam sfiți
și daci și perși și, și hittiti,
armeni și slavi și foarte greci,
treci timpule odată, treci… ”