„De când a apărut pe piaţă primul astfel de model, în anii 2000, aspiratoarele robot au avansat rapid. Acestea pot curăţa rapid locuinţa, iar cele mai recente versiuni sunt aproape de a învinge chiar şi provocările reprezentate de cabluri şi şireturile pantofilor. Dar toate aceste beneficii aduc cu sine şi riscuri de securitate. Pentru a face faţă obstacolelor, aspiratoarele robot moderne sunt echipate cu senzori, GPS sau chiar camere video. Pe lângă funcţionalităţi puternice pentru a colecta praful, aspiratorul inteligent poate deţine şi componente care strâng de fapt destul de multe date personale (…) Pentru cei care îşi preţuiesc confidenţialitatea şi protecţia datelor în detrimentul comodităţii, cel mai bun mod de a rămâne departe de văzul lumii este de a folosi modele mai vechi, uneori considerate chiar demodate. Utilizarea unui aspirator standard poate necesita mai mult timp pentru a termina curăţenia de weekend, dar cel puţin nu vă va fotografia”, notează specialistul Eset, Roman Cuprik, într-o analiză publicată recent.
Conform datelor centralizate, la începutul anului 2022, MIT Technology Review a obţinut fotografii personale şi fotografii intime capturate din unghiuri joase din interiorul caselor clienţilor. Potrivit publicaţiei, aceste fotografii au fost realizate de o versiune mai nouă a seriei Roomba J7 de la iRobot.
„iRobot – unul dintre cei mai importanţi furnizori de aspiratoare robot din lume – a confirmat că aceste imagini au fost capturate de anumite versiuni Roomba în 2020, ca parte a unui proces de dezvoltare a produsului. Imaginile au fost făcute de Roomba şi apoi trimise către Scale AI, care le foloseşte pentru dezvoltarea AI şi care, în cele din urmă, ajută iRobot să-şi îmbunătăţească produsele completând librăria de obiecte şi obstacole recunoscute de dispozitiv. Din păcate, în acest caz, un număr de lucrători Scale AI nu şi-au respectat acordurile de confidenţialitate şi au distribuit fotografiile făcute de aspiratoare în grupuri private pe reţelele sociale”, precizează sursa citată.
În luna august a anului trecut, Amazon şi-a anunţat intenţia de a achiziţiona iRobot, iar în cadrul înţelegerii dintre cele două companii s-au analizat şi ce tipuri de date ar putea fi colectate de Amazon şi cum ar putea fi utilizate.
Analiza de specialitate aminteşte, în context, că, în iulie 2023, Comisia Europeană a anunţat o investigaţie oficială a acordului pentru a înţelege dacă acesta ar putea oferi unei companii precum Amazon un mare avantaj pentru modelul său de business, deci dacă imaginile colectate ar putea fi folosite pentru a îmbunătăţi sugestiile de achiziţii organice şi reclame mai bine personalizate, bazate pe date personale reale.
„De exemplu, aspiratoarele robot vă pot învăţa rutina zilnică în funcţie de programul de curăţare pe care l-aţi stabilit. De asemenea, planurile de etaj ale casei scanate dezvăluie dimensiunea şi designul unei case, ceea ce poate sugera informaţii legate de nivelul de trai şi nivelul de venit al proprietarilor. În acest caz, o scurgere de date ar putea dezvălui imagini ale căminului dvs., inclusiv modalităţi de a identifica cine sunteţi şi unde locuiţi (…) Astfel, un obiect precum un aspirator în interiorul casei dvs. poate să înregistreze modificări ale vibraţiilor produse ca răspuns la undele de presiune create. Aceste schimbări pot fi, în cele din urmă, convertite, astfel încât o conversaţie care are loc în acea cameră să poată fi ascultată. Cu cât un dispozitiv inteligent este mai sofisticat, cu atât poate culege mai multe date”, apreciază experţii în securitate cibernetică.