Cuvântul anotimp provine din latină și reprezintă o combinație de două cuvinte, an și timp. Timpul anului, perioada anului reprezentată de un anotimp este o delimitare în funcție de lumină și căldură, cu amprenta acestora în viețile oamenilor. Rânduiala vieții în funcție de anotimp, de natură, de fazele lunii sau de diferite momente în care semnele cerești vorbesc sau anticipează unele evenimente este o certitudine pe care oamenii au știut să o exploateze încă din negura vremurilor. Mai mult chiar, ei au învățat că nu te poți pune împotriva naturii, a legii firii, a mersului lucrurilor. A bunului mers al lucrurilor.
Cele patru anotimpuri se învață încă din primii ani de viață. În muzică, cea mai celebră dintre lucrările lui Vivaldi este Cele patru anotimpuri, publicată în 1825. Același titlul fusese dat de Breughel cel tânăr, în secolul XVII, în patru lucrări pe pânză care compun cele patru anotimpuri din natură. În multe limbi noțiunea a intrat într-o legătură așa profundă cu viața omului, încât e un loc comun să se vorbească despre primăvara inimii, toamna vieții sau iarna sufletului.
Îmi aduc aminte că bunicul, într-o zi de 1 februarie, m-a chemat la fân – deoarece fuseseră zile foarte călduroase la sfârșit de ianuarie, debutul lui făurar a fost potrivit pentru împrăștierea clăilor de fân și pentru a face loc fârciturilor, care, de regulă, se fac în septembrie. Toamna ploioasă și cu multe capricii nu ne-a dat posibilitatea de a finaliza acest lucru, motiv pentru care fârciturile au rămas la stadiul de podină… Apoi, tot de 1 februarie, îmi aduc bine aminte cum, după ce ieșeam din casă, aveam nevoie să săpăm adevărate tuneluri pentru a ajunge până la vecini pentru a ne juca… Aceeași zi din an poate marca mijlocul unei ierni, cum, la un moment dat, a avut grade multe și ne-am bucura de ea ca de o zi de vară…
Există însă locuri pe lume unde cele patru anotimpuri nu există, unde ele se comprimă în două – unul ploios și altul secetos, iar altele unde, indiferent de zilele anului, este un anotimp continuu. În aceste locuri noțiunea de patru anotimpuri e inexistentă, nu are corespondent în realitate sau sintagme de gen toamna vieții ar putea fi luate în derâdere, pentru că nu au un punct de reper real. Nu văd cum oamenii născuți în aceste orizonturi geografice ar putea aprecia cele patru anotimpuri ale lui Breughel sau Vivaldi. În cazul compozitorului, probabil că unele corzi sensibile ar putea vibra, limbajul universal al muzicii fiind un liant rapid între oameni, însă tablourile cu scene din anotimpuri care nu există pentru cei care le-ar privi, cu certitudine că nu ar avea nici un fel de ecou în sufletul privitorilor, ei limitându-se în cel mai bun caz la semnul de neînțeles al mirării.
Ce sunt anotimpurile vieții pentru cei care cunosc doar două, sau un singur sezon? O noțiune care nu se poate aplica și care nu există. Anotimpurile vieții lor devin anotimpul lor, anul timpului lor fiind timpul anului. Și dacă firul vieții li se desfășoară constant, sub semnul unui timp curgător, nediferențiat, continuu, reperele existenței lor vor fi doar numărul anilor și nu alternanța anotimpurilor, care pentru noi e normalitate, fascinație, mirare sau diversitate. Povestea divers nuanțată și culorile fazelor naturii este, pentru marea parte a omenirii, un loc comun și un îndemn la a ne bucura de fiecare zi în parte, ca fiind diferită, cu particularitățile și cu avantajele ei. Și chiar dacă avem în aceeași zi de februarie din ani diferiți o variație mare de temperatură, chiar dacă de la o zi la alta apar diferențe tot mai mari, în ciuda multor aspecte cu o mare doză de neprevăzut, anotimpurile vieții noastre sunt fascinația pe care trebuie să o avem și de care avem nevoie de a ne bucura pentru a putea trăi întru frumusețea inimii. Anul timpului nostru și timpul anilor noștri trebuie să cuprindă frumusețea și bucuria inimii pentru a putea fi mereu acolo unde ne este inima. Pentru a ne bucura de fiecare zi în parte, de o floare, de o carte, de a lăsa mult deoparte gânduri rele sau deșarte, frunzele căzute, moarte, trăind fiecare clipă-aparte, și acasă și departe, ca și cum anul timpului nostru ar fi un anotimp continuu, sub lumina inimii.
Mihai PĂTRAȘCU