Aniversare sub semnul dălții la Târgu Lăpuș: Alexandru Perța-Cuza, o viață dedicată nemuririi lemnului

2 minute de citit
- Publicitate -

Maestrul Alexandru Perța-Cuza a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani, un prag ce marchează opt decenii de viață dăltuită cu trudă și credință în spiritul tradiției lăpușene.

Pentru a onora personalitatea sa marcantă, Primăria Orașului Târgu Lăpuș a organizat un moment aniversar deosebit la Centrul Recrețional.

”Evenimentul a reprezentat un omagiu adus unui om care a demonstrat că arta nu este doar estetică, ci o formă de a păstra vie veșnicia satului românesc.În cadrul acestei întâlniri de suflet, desfășurată într-o atmosferă plină de recunoștință la care au luat parte numeroși oameni de cultură, domnul primar Vlad Herman i-a oferit maestrului o diplomă aniversară.

Acest gest a venit ca un semn de înaltă prețuire pentru vârsta onorabilă împlinită și pentru întreaga sa activitate pusă în slujba comunității, recunoscându-i totodată statutul de cetățean de onoare care a purtat numele orașului și demnitatea românească în întreaga Europă.

La acest popas aniversar, îi aducem mulțumiri maestrului pentru că a oferit fiecărei așchii o fărâmă de nemurire. Îi dorim ca sănătatea să îi fie deplină, dalta să îi rămână mereu sigură, iar sufletul să îi fie la fel de falnic și drept precum stejarii cărora le-a dat viață prin trudă și har, de-a lungul întregii sale cariere! La mulți ani binecuvântați, plini de liniște și inspirație, maestre Alexandru Perța-Cuza!”, menționează Primăria Târgu Lăpuș.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut