Angajați din construcții școlarizați de stat

2 minute de citit
- Publicitate -

Angajații din construcții vor fi trimiși de stat la cursuri de formare profesională, iar ei nu vor scoate niciun ban din buzunar, cheltuielile fiind acoperite de program.

Această măsură face parte dintr-un proiect de ordin inițiat recent de Ministerul Dezvoltării, după cum scrie avocatnet.ro.

Românii care muncesc în construcții vor primi acest cadou de la stat

„Prezenta măsură, constând în acordarea unor ajutoare de minimis/ajutoare de stat pentru cursuri de formare de scurtă durată în domeniul eficienței energetice a cel puțin 8.000 de specialiști și lucrători din sectorul construcțiilor, are ca obiectiv creșterea numărului de lucrători calificați și a competențelor profesionale în rândul specialiștilor în domeniul construcțiilor, în sensul creșterii performanței energetice a clădirilor, pentru realizarea de construcții verzi și digitalizate.

Scopul măsurii îl constituie îmbunătățirea competențelor a cel puțin 8.000 de specialiști și lucrători din domeniul construcțiilor, prin participarea la cursuri de formare de scurtă durată în domeniul eficienței energetice în clădiri, organizate în cele 8 regiuni, care să asigure o acoperire cât mai uniformă pe întreg teritoriul României”, se arată în respectiva inițiativă legislativă.

Sectorul construcțiilor e deosebit de important pentru economia românească, motiv pentru care angajații de aici beneficiază și de un salariu minim diferențiat față de cel oferit la nivelul restul industriilor, respectiv 4.000 de lei brut de la 1 ianuarie 2023.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut