În ultimii 20 de ani, vremea este tot mai schimbătoare, cu ierni din ce în ce mai calde şi veri cu temperaturi caniculare. Acum, luna septembrie are trăsăturile clare ale unei luni de vară.
La fel ca şi poveştile de altădată, iernile lungi de odinioară aveau un farmec aparte. Cantitățile uriașe de zăpadă, temperaturile extrem de scăzute care ajungeau până la -minus 30 grade Celsius, copiii îmbujoraţi la săniuş, satele îmbrăcate în alb imaculat, ne sculptau memoria cu adevărate amintiri de neuitat.
Nostalgia iernilor de odinioară ne face să scoatem la iveală cele mai frumoase trăiri ale anilor în care ne croiam drumul prin troienile de zăpadă. Aşa l-am cunoscut pe Septimiu Bizo, un iubitor al naturii şi pasionat de fotografie din copilărie.
Septimiu Bizo este medic stomatolog clujean, cu rădăcini maramureşene, tatăl lui fiind născut în comuna Suciu de Sus din Ţara Lăpuşului. Îşi împarte timpul între hobby-ul pe care-l practică din copilărie și profesia făcută cu dedicare de aproape 30 de ani. Petrece mult timp în natură făcând ceea ce-i place, iar atunci când nu este la cabinet, pe Septimiu Bizo îl găsim pe munţi în căutarea unor peisaje epice. „Munţii Rodnei îmi sunt cei mai dragi munţi de la noi. Au fost prima mea creastă importantă făcută pe vremea când eram elev și tot importantă a rămas și acum”, ne-a mărturisit Septimiu.
Amintire despre o iarnă de septembrie trăită de Septimiu în anul 1986
Atunci când iarna vine în munții Rodnei la început de septembrie…1986. Cred că este una din imaginile mele alb-negru favorite… atmosfera, personaje, poveste…
Noi eram copii şi nu ne aşteptam la zăpadă înainte să înceapă școala.
Ne-a prins iarna pe creastă la început de septembrie și am luat-o de pe Vf. Pietrosul spre Borşa. La stația meteo am bătut la poartă, eram 4 copii de 15 ani înghețați, dar nu ne-au primit. Am luat-o la vale și după vreo 2 ore, era noapte, am văzut o luminiță. Am bătut la poartă și am strigat să cerem ajutor. Pădurarul ne-a lăsat să dormim pentru o noapte în fânar, apoi a doua zi, refăcuți, ne-a dus să vedem zona. Am mai stat încă 6 zile, apoi am mers acolo an de an, ca la bunici. Acolo am văzut prima dată capra neagră, marmota, ghințura, floare de colț, zâmbrul. Ceea ce fac acum a fost rezultatul întâlnirii providențiale cu acel OM. Căsuța în care am stat a fost apoi incendiată de braconieri și hoții de lemne, apoi a refăcut-o, dar bolile l-au făcut să coboare din munți. Omul acesta a avut o poveste frumoasă și chiar și acum localnicii din Borșa sau cei de la Parcul Naţional vorbesc cu mult respect despre el.
A fost cel mai vrednic pădurar din Munții Rodnei, omul care mi-a insuflat dragostea de animale, care a folosit arma doar ca să se apere de braconierii care i-au dat foc de 3 ori la casă. După anii 90, când bolnav fiind s-a retras, pădurea pe care o apăra a dispărut, iar animalele au scăzut simțitor.
Căbănuța de la intrarea în Parcu Naţional, pe Piciorul Moșului, pe drumul ce duce sus la Meteo şi Pietrosul
Poza este de 35 de ani, ultima oară cred ca am trecut pe acolo de vreo 10 ani, dar totul arăta altfel.
Pe crestele Munților Rodnei, prima zi cu zăpadă (la greu) din această iarnă (Foto şi descrieri: Septimiu Bizo)
MaramuresOnline.ro