Ambasadoarea Germaniei, Angela Ganninger, în vizită oficială la Sighetu Marmației

4 minute de citit
- Publicitate -

Primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, a primit la sediul Primăriei vizita oficială a ambasadoarei Republicii Federale Germania în România, Angela Ganninger. Întâlnirea a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor româno-germane și o mai bună cunoaștere a realităților locale din Maramureș, fiind abordate teme legate de cooperarea economică și culturală, contextul geopolitic regional și oportunitățile de dezvoltare ale orașului.

Discuțiile purtate la primărie au inclus și subiecte precum infrastructura de transport, educația, impactul războiului din Ucraina asupra comunităților de frontieră și potențialul de dezvoltare adus de viitorul pod peste Tisa.

„Am avut deosebita onoare de a o primi la sediul Primăriei Sighetu Marmației pe doamna Ambasador a Republicii Federale Germania la București, Excelența Sa Angela Ganninger, în cadrul unei vizite oficiale dedicate consolidării relațiilor dintre Germania și România, precum și unei mai bune cunoașteri a realităților locale din Maramureș. Discuțiile noastre au vizat rolul pe care comunitățile locale îl pot avea în dezvoltarea și aprofundarea relațiilor româno-germane, precum și posibilitatea intensificării colaborărilor economice și culturale.

Doamna Ambasador s-a arătat profund impresionată de frumusețea și autenticitatea Maramureșului, de oamenii și de istoria acestor locuri. Înaintea întâlnirii de la primărie, Excelența Sa a vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, un loc de profundă reflecție asupra trecutului nostru recent. Am discutat despre personalitățile Sighetului stabilite în Germania. Sighetu Marmației are numeroși oameni de valoare care trăiesc și activează în Germania și care contribuie, prin activitatea lor, la promovarea unei imagini demne a orașului nostru peste hotare.

Printre aceștia se numără și Aurelia Vișovan, profesor universitar la Academia de Muzică din Nürenberg, o personalitate care reprezintă cu cinste comunitatea sigheteană și care poate fi considerată, pe bună dreptate, un veritabil ambasador al României în spațiul german. În cadrul discuțiilor am abordat și contextul geopolitic actual din regiune, impactul războiului din Ucraina asupra comunităților din proximitatea frontierei, dar și potențialul de dezvoltare al municipiului Sighetu Marmației oferit de construirea noului pod peste Tisa.

Am vorbit despre educație, infrastructura de transport rutier și feroviar, precum și despre oportunitățile culturale viitoare, inclusiv participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt din 2028. La finalul întâlnirii, Excelența Sa a avut amabilitatea de a se întâlni și cu reprezentanții presei locale, răspunzând întrebărilor acestora și subliniind importanța dialogului deschis și a unei bune comunicări cu comunitatea”, a declarat Vasile Moldovan.

În cadrul programului, diplomatul german a vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Casa Memorială „Elie Wiesel”

„Vizita Excelenței Sale la Sighet s-a încheiat cu un moment de reculegere și reflecție la Casa Memorială „Elie Wiesel”, un loc care amintește lumii întregi despre importanța memoriei și a responsabilității față de istorie. Mulțumim Excelenței Sale pentru vizită și pentru deschiderea arătată față de comunitatea noastră. Sighetu Marmației rămâne un loc al dialogului, al memoriei și al prieteniei europene”, a concluzionat primarul Vasile Moldovan.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut