Albumul „Călătorie în universul ceasului. Colecția de orologerie” poate fi găsit încă la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

2 minute de citit
- Publicitate -

Încă mai puteți găsi la standul cu vânzare de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, str. Monetăriei nr.1-3 albumul „Călătorie în universul ceasului. Colecția de orologerie” din seria Colecții muzeale.

”La realizarea acestuia ne-am bucurat și noi, cei de la Bastionul Măcelarilor, să facem parte din echipă. Cum expoziția de ceasuri se află acum reorganizare, să răsfoiți această carte este o altă modalitate de a cunoaște o parte din colecția de ceasuri a muzeului băimărean, unică în regiune.

Fotografiile realizate de Zamfir Șomcutean scot în evidență frumusețea și finețea unora din cele aproximativ 300 de piese (sec. XVIII-XX) din colecția de orologerie a muzeului.

Textul, consistent și documentat, este semnat de dr. Viorel Rusu, directorul muzeului nostru și de Lucia Pop, muzeograf. Tehnoredactarea, elegantă ca întotdeauna, a fost făcută de Florin Pop, iar coperta, după multe încercări și variante, de Minerva Luca. Traducerea în limba engleză îi aparține doamnei Rodica Mureșan. Redactorul albumului și coordonator al proiectului editorial a fost Oana Leșiu, muzeograf la Bastionul Măcelarilor.

Dacă sunteți în căutarea unui cadou deosebit, „Călătorie în universul ceasului” poate fi un dar frumos pentru cei pasionați de farmecul obiectelor cu vechime și poveste. Fotografiile sunt din 15 noiembrie 2016, de la lansarea, la Biblioteca muzeului, a acestui album la care s-a lucrat cu drag și pasiune”, arată Bastionul Măcelarilor din Baia Mare.

- Publicitate -
TAGGED: , ,
Share this Article
Sari la conținut