Vă prezentăm în cele ce urmează agenda evenimentelor culturale din săptămâna 5 – 9 august la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare.
Luni, 5 august – Miercuri, 7 august
Ora 9.00 – 17.00, Sala de conferințe, Fondul Documentar al Academiei Române, Sălile de lectură
Școala de vară MERITO își deschide porțile în perioada 5-7 august, în Baia Mare. Va include ateliere pentru elevi (primar, gimnaziu, liceu – 40 de copii), ateliere pentru profesori (20 de profesori de toate nivelurile), cu 9 profesori facilitatori MERITO din București, Tulcea, Sibiu, Dâmbovița, Călărași, Sălaj și Maramureș și cu 10 voluntari inimoși. Este un demers important prin intermediul căruia sunt aduși în Maramureș dascăli excepționali ai României ce aduc metode inovative de predare și fac un transfer de bune practici în educație. Gazda evenimentului va fi: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.
Tema din acest an este Nevoia Comunităților de învățare, având ca scop dezvoltarea unei culturi pentru învățare prin promovarea reflexivității, colaborării active și a unui leadership pozitiv în școală. Atelierele se adresează profesorilor și elevilor (primar, gimnaziu, liceu). Participarea la Școala de vară MERITO Maramureș este gratuită și deschisă profesorilor din toată țara, care au mai participat la intervenții MERITO sau din comunități partenere, în limita celor 20 de locuri disponibile, în ordinea înscrierilor, cu participare fizică, în Baia Mare. Mai multe detalii puteți obține de la profesorii MERITO, Tatiana Cauni sau Ioana Hochia.
ora 17.00, Salonul Artelor
Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează vernisajul expoziției de pictură de grup intitulată „Lumină și culoare”, a membrilor AAP „Alexandru Șainelic”. Expoziția va putea fi vizitată la Salonul Artelor în perioada 5-19 august.
Expun: Vera Terebeși, Viorica Pavlov, Carletta A. Iring, Simona Petrule.
Miercuri, 7 august
orele 16.00-18.00, Filiala Traian
Filiala Traian a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” organizează pe perioada verii clubul de lectură „Ce mai citesc copiii”. Acesta se adresează copiilor cu vârste între 7 și 14 ani și va avea loc săptămânal, miercurea, în intervalul orar 16-18.