În perioda 26-28 ianuarie, în Băiuț are loc a IV-a ediție a „Snow Ice Race”, prima competiție din 2024 în calendarul Federației Române de Motociclism.
Evenimentul este organizat de Hard Enduro Maramureș şi este singura cursă, sub egida Federației Române de Motociclism, organizată în România pe gheață și zăpadă.
Zăpadă este din belșug, așa încât, într-un peisaj de poveste, e rost de adrenalină în toate cele trei probe: moto, ATV/QUAD și SSV.
Vineri, prima zi de raliu, a început cu proba de noapte, al cărei start a fost la ora 18.00. Sâmbătă, probele încep la ora 9.00, iar duminică – la 10.00, urmând ca la 15.00 să aibă loc festivitatea de premiere.
Competiția este organizată de Hard Enduro Maramureș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș și în colaborare cu Primăria Băiuț.