Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești, sărbătorită în calendarul ortodox pe data de 15 august. Această sărbătoare ne amintește de Adormirea Maicii Domnului și ridicarea trupului ei la cer. Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de către Hristos în Împărăția Cerurilor, în deplinătatea ei sufletească și trupească.
Maica Domnului, care este „mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”, este numită și Theotokos, adică „Născătoare de Dumnezeu”. Cinstirea excepțională de care s-a bucurat încă din epoca apostolică a făcut și ca icoana sa să ocupe primul loc după cea a Mântuitorului Hristos.
Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea și înălțarea ei cu trupul la cer, nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiția Bisericii.
Potrivit Tradiției Maica Domnului a mai trăit 11 ani după înălțarea la cer a Fiului său. Aceasta, fiind martoră triumfului Domnului asupra morții și a zidirii Bisericii, și-a închis ochii și, plecând din această viață, a fost mutată alături de Fiul său în ceruri. Circumstanțele Adormirii Maicii Domnului sunt cunoscute și păstrate de Biserica Ortodoxă încă din timpurile apostolice, mărturie stând scrierile apocrife, opinia unanimă a Sfinților Părinți și credința constantă a poporului lui Dumnezeu.
Maica Domnului a fost înștiințată de trecerea ei la viața veșnică, de același arhanghel, Mihail, care i-a vestit și zămislirea Mântuitorului în pântecele său.
După toate cuvinte, Maica Domnului și-a dat obștescul sfârșit. Și-a încredințat sufletul Fiului ei. În icoana Adormirii Maicii Domnului, Fecioara Maria este reprezentată stând întinsă pe pat, în mijlocul Apostolilor, în vreme ce Hristos primește în brațe sufletul Maicii Sale, simbolizat printr-o figură mică de copil îmbrăcat în alb.
Potrivit Tradiției, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai târziu. A cerut să se deschidă mormântul Maicii Domnului pentru a-i săruta mâinile acesteia, dar intrând în mormânt, l-a aflat gol. Toți cei prezenți au cunoscut că trupul ei nu mai era în mormânt, fusese ridicat la cer, locul unde se afla și sufletul ei.
Maica Domnului este singura persoană dintre sfinții Bisericii Ortodoxe care are o rânduială liturgică a punerii în mormânt, asemănătoare cu cea a Mântuitorului.
Troparul, glas 1:
„Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață fiind Maica Vieții, și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre”.
Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului