Administraţia judeţeană organizează în luna august o serie de evenimente sub egida „Luna Diasporei în Maramureş”

2 minute de citit
- Publicitate -

În luna august, Consiliul Judeţean Maramureş propune o serie de evenimente sub egida ”Luna Diasporei în Maramureș”. Acestea au fost gândite atât pentru cei mari cât și pentru cei mici, astfel încât cei care poartă Maramureșul în suflet și îl laudă în toate colțurile lumii, să se poată bucura petrecând timp de calitate alături de familii, dar în același timp, în mijlocul comunității.

„Dragi maramureșeni de pretutindeni, Consiliul Județean Maramureș vă urează ”Bun venit acasă!”, în mijlocul familiilor care v-au așteptat cu mare nerăbdare. Din dorința de a ne reuni și reconecta, Consiliul Județean Maramureș prin Serviciul Diaspora și Relații Internaționale din cadrul Direcției Finanțare, Turism și Relații Publice a demarat proiectul ”Luna Diasporei în Maramureș”, prin care prezintă evenimente de interes public care au loc în județul nostru, în luna august 2024, creând pagina web: www.diaspora.maramures.ro

Partenerii locali și instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Maramureș organizează evenimente care au ca scop principal reunirea comunităților locale, sărbătorind moștenirea identitară a acestui ținut binecuvântat, iubit și respectat de oameni.

Autenticitatea Maramureșului dezvoltă în noi toți un patriotism local, o flacără ce nu se stinge indiferent de distanța la care ne aflăm unii de alții, ci păstrează vie dorința revenirii și bucuria de a trece pragul casei părintești, învăluindu-ne într-un sentiment de apartenență dat de comuniunea cu tot ce ne este drag: oameni, locuri, obiceiuri, emoții”, este anunţul comunicat de biroul de presă al Consiliului Judeţean Maramureş.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut