Am asistat, de peste 3 decenii, la mii de liturghii. Înăuntru, în afară, cu mintea sau cu inima, cu prezența sau chiar cu absența. Pe 4 din cele 5 continente. În limbi și culori diferite, cu rituri simple sau spectaculoase, cu timpi de expunere reduși, aproape de versiunea demonstrativă, sau îndelung performați, acolo unde miza principală, dincolo de evenimentul religios în sine, era dublată de un exces de fast, ca pentru sacerdotul care, ca reprezentant al divinității între oameni, de multe ori confundă lungimea liturghiei cu calitatea ei.
Am trăit de hramul tuturor sfinților, o liturghie altfel. Sub un copac, afară, printre țăranii care, veniți de la munca grea a câmpului, întinseseră pături și se odihneau rugându-se sau se rugau odihnindu-se.
Cu un suflet mare alături, cu mâna înlănțuită de harul și darul lui, cu bucuria inundantă de a fi, pe durata oficierii, împreună. Cred că adevărata liturghie este cea a împreună-trăirii și a întru-totul-împărtășirii.
Calitatea unei oficieri poate fi dată de rigoarea dogmatică (împinsă până la nivel de performare monahală ca lungime și orar, sau academică, dacă vorbim de cadență, ritm, acuratețea unei predici sau tonalitățile corului) sau de frumusețea trăirii.
Dialogul cu Dumnezeu, dar în același timp împăcarea cu sine și cu semenul sunt ingredientele absolut necesare pentru o liturghie a păcii interioare și a a-tot-iubirii.
Sus să avem inimile, toată grija cea lumească acum să o lepădăm, înger de pace credincios, îndreptător sufletelor și trupurilor noastre, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos să o dăm sunt astfel doar câteva din ipostazele prin care omul se lasă, voit, în mâinile și grija Celuilalt.
A te lăsa în brațele și grija Celuilalt, sub semnul liturghiei, devine gestul iubirii absolute la care omul poate fi părtaș. Om și om și Dumnezeu participă la devenirea întru lume, la împreună-ființare și atâta vreme cât inima e curată și sus, cât lângă noi stă Alesul, răspunsul bun dat înfricoșătoarei judecăți este unul care cuprinde atributele și miracolul mântuirii.
Iar mîntuirea, la fel ca și starea de paradis, poate fi experimentată încă de aici, prin dăruirea și împărtășirea cu semenul.
