La invitația Ministerului Afacerilor Externe, Consiliul Județean Maramureș a fost reprezentat la Seminarul dedicat raportării privind cooperarea internațională pentru dezvoltare, care a avut loc la București, în perioada 03-04 aprilie 2024. Evenimentul s-a desfășurat în colaborare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), ca parte a Foii de parcurs România – OCDE pentru cooperare în domeniul asistenței oficiale pentru dezvoltare.
Țara noastră și-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercițiilor de extindere din anii 2004 și 2012, cu reînnoire anuală începând cu 2016.
La 25 ianuarie 2022,Consiliul OCDE a decis demararea discuțiilor de aderare cu toate cele 6 țări aspirante – (în ordine alfabetică) Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Peru și România.
Foaia de parcurs pentru România fixează termenii, condițiile și etapele procesului de aderare a României la Organizație și urmărește alinierea legislației, politicilor și practicilor interne cu cele ale OCDE, în următoarele domenii: reforma structurală, comerț și investiții, dezvoltare durabilă și inclusivă, guvernanță, mediu, biodiversitate și climă, digitalizare și infrastructură.
Pe parcursul seminarului de la București, doi specialiști din partea OCDE au abordat conceptele centrale pentru măsurarea eforturilor României în materie de cooperare internațională pentru dezvoltare, și anume asistența oficială pentru dezvoltare și sprijinul oficial total pentru dezvoltare durabilă. Întâlnirea a reunit peste 40 de participanți din cadrul ministerelor și agențiilor de resort, reprezentanți din domeniul bancar, precum și reprezentanți din partea unor autorități locale din România care desfășoară acțiuni internaționale pentru dezvoltare.
Conform reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe, Consiliul Județean Maramureș este una din cele șapte autorități publice de la nivel local care au participat la procesul anual de colectare a datelor în vederea raportării acțiunilor de cooperare internațională pentru dezvoltare desfășurate de România, în anul 2023.
În cadrul discuțiilor, organizatorii și invitații de la OCDE și-au exprimat aprecierea față de eforturile autorităților locale din România și eficiența parteneriatelor locale create în zonele aflate la granița cu Ucraina, pentru gestionarea crizei refugiaților și corelarea acțiunilor de solidaritate.
Reprezentantul Serviciului Diaspora și Relații Internaționale din cadrul Consiliului Județean Maramureș a evidențiat acțiunile integrate derulate în parteneriat, de Județul Maramureș pentru oferirea de asistență umanitară refugiaților veniți în Maramureș de la începutul conflictului din Ucraina, precum și sprijinul logistic și umanitar acordat regiunilor Ivano- Frankivsk și Transcarpatia – regiuni înfrățite cu Județul Maramureș.
Ca parte a asistenței pentru dezvoltare, Consiliul Județean Maramureș a prezentat activitățile derulate în calitate de membru în mai multe organizații internaționale, precum și acțiunile de cooperare desfășurate în cadrul relațiilor de înfrățire cu Raioanele Strășeni, Hîncești și Ungheni din Republica Moldova, cu accent pe sprijinul pentru dezvoltare durabilă și sprijinul financiar acordat Republicii Moldova.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și invitații din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și-au exprimat aprecierea față de implicarea Județului Maramureș în acordarea de asistență pentru dezvoltare și asistență umanitară, subliniind importanța contribuției autorităților locale la parcurgerea cu succes a etapelor de aderare a României la OCDE.
Conform MAE, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este un for interguvernamental, cu 38 state dezvoltate în calitate de membri, care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea și evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creșterii economice, prosperității și dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum și la nivel global.
OCDE este continuatoarea fostei Organizații Europene pentru Cooperare Economică (OECE), fondată în 1948 pentru a pune în aplicare Planul Marshall, finanțat de SUA pentru reconstrucția continentului european după cel de-al doilea Război Mondial. Convenția care a consfințit transformarea OECE în OCDE a fost semnată la 14 decembrie 1960 la Paris și a intrat în vigoare la 30 septembrie 1961.